Schefflera 

Planta umbrela – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araliaceae

Genul Schefflera (schefflera, planta umbrelă) include circa 900 specii de arbuşti, arbori sau liane originare din zonele tropicale ale Asiei şi Americii Centrale şi de Sud precum şi din insulele din oceanul Pacific. Dintre acestea, cele mai cultivate ca plante de interior sunt speciile Schefflera actinophylla Harms.  şi Schefflera arboricola (Hayata) Kaneh.
Schefflera actinophylla. În zonele de origine creşte ca un mic arbore, cu înălţimea de până la 12 m în timp ce în condiţii de apartament planta are aspectul unui arbust slab ramificat, cu înălţimea de 50–150 cm. Frunzele sunt mari, lung peţiolate, colorate în verde intens, strălucitor, palmat–compuse, cu 5–10 foliole ovat–oblonge, lungi de 10–30 cm, dispuse radiar, asemenea spicelor unei umbrele.
Schefflera arboricola. Este mai viguroasă şi mai ramificată decât specia precedentă. Frunzele sunt însă mai mici dar cu mai multe foliole (7–12), eliptice sau oblong–eliptice, colorate în verde intens (specia tip) sau verde pătat cu alb–crem (varietatea ’Variegata’). Florile sunt verzi–gălbui, grupate în panicule lungi de până la 30 cm şi apar doar în zonele de origine, fiind urmate de fructe sferice, negre–albăstrui.
Schefflera este o plantă de seră caldă şi umedă. Solicită temperaturi ridicate, de minim 13–15 °C, inclusiv în timpul iernii, temperatura optimă fiind de 20–22 °C. Deşi preferă semiumbra se adaptează bine şi în condiţii de umbră mai densă; nu suportă soarele direct. Are nevoie de spaţii umede (80–85 % U.R.), bine aerisite, aerul uscat şi închis determinând căderea rapidă a frunzelor.
Se udă abundent din primăvară până toamna, fără a se exagera şi ceva mai rar iarna. Indiferent de anotimp însă plantele se pulverizează frecvent pe frunze, pentru menţinerea unei umidităţi relative ridicate. Solicită substraturi de cultură uşoare, afânate, fertile, bine drenate, cu pH uşor acid.

Inmultire
Plantele se înmulţesc cel mai frecvent prin butaşi de vârf sau fragmente de lăstari semilemnificaţi, cu 2–3 noduri, la sfârşitul verii. Înrădăcinarea este destul de dificilă astfel încât este necesară tratarea butaşilor cu stimulenţi rizogeni (Radistim, Rizopon, etc.) înainte de plantarea în substratul de înrădăcinare (turbă fibroasă + perlit). Condiţiile optime pentru înrădăcinare sunt: 22–25 °C în substrat, 20–22 °C în atmosferă, 90–95 % umiditatea relativă a aerului.
Înmulţirea se poate realiza şi prin marcotaj aerian, după acelaşi procedeu ca şi la Ficus, mai ales atunci când se doreşte reîntinerirea plantelor degarnisite sau obţinerea de plante mari într-un interval scurt de timp. Pentru producerea la scară industrială a plantelor se foloseşte înmulţirea prin seminţe aduse din zonele de origine. Acestea însă au tegumentul dur şi germinează greu, fiind necesare tratamente de eliminare a dormansului tegumentar înainte de semănat.
După plantarea în ghivece butaşii înrădăcinaţi se ciupesc în vederea ramificării, ciupirea repetându-se şi pe lăstarii care apar în urma primei ciupiri dacă se doreşte obţinerea unor plante cu ramificare mai bogată. Tot în scopul obţinerii unor plante aparent mai bogate se practică şi plantarea mai multor butaşi într-un ghiveci, între 3 şi 5, în funcţie de mărimea ghivecelor.    
Primăvara devreme se pot aplica tăieri de corectare a formei plantei, mai severe la Schefflera arboricola şi foarte uşoare la Schefflera actinophylla.
Transplantarea se face odată la 2–3 ani, primăvara, schimbându-se eventual şi ghiveciul, în funcţie de mărimea plantelor. Substratul se menţine reavăn pe tot parcursul sezonului cald în timp ce iarna se lasă să se usuce foarte uşor între două udări.
Plantele se vor pulveriza frecvent pentru menţinerea unei umidităţi relative ridicate a aerului, atât în timpul sezonului cald cât şi iarna. Din primăvară până toamna se fac fertilizări faziale, la interval de 15 zile, cu îngrăşăminte minerale complexe.