Arbuştii ornentali se potrivesc oriunde

Arbuştii ornamentali se potrivesc oriunde

Arbuştii ornamentali au o mare însemnătate în decorarea parcurilor şi a grădinilor
Pot fi folosiţi în realizarea gardurilor vii, în acoperirea zidurilor, dar şi ca plante solitare
Arbuştii ornamentali merg de fapt oriunde: în grădinile mici, pe terase, dar pot fi plantaţi chiar şi în ghivece sau jardiniere, în funcţie de necesităţile balotului (rădăcinilor) şi de dimensiunile atinse la maturitate, spune Cristina Filipovici, specialist amenajări peisajere. Arbuştii ornamentali se împart în mai multe tipuri, după diferite criterii şi destinaţii. Arbuştii cu frunziş veşnic verde: tnuya orientalis sau arborele vieţii, care poate atinge înălţimi între 5 şi 10 metri, yuniperus communis (ienupărul), un arbust cu port târâtor, evonimus, erica sau buxus (cimişir). Unii dintre ei se găsesc în multe soiuri, sunt extrem de decorativi şi suportă tunderile primăvara devreme sau la sfârşitul verii.
 Pot fi plantaţi solitari, în grupuri sau pot forma garduri vii, cu condiţia să fie tunşi în mod regulat. Arbuştii cu frunzele caduce (căzătoare) sunt o altă categorie şi există într-o varietate foarte mare. Mulţi sunt decoraţi prin flori şi unii dintre ei miros superb. Cele mai întâlnite soiuri sunt iasomia (philadelphus, forsythia), liliacul (syringa), gutuiul japonez (chaenomeles), cununiţa (spiraea), Buddleia sau Kerria Japonica etc. După uscarea florilor, toţi arbuştii trebuie tunşi pentru a stimula înflorirea în sezonul viitor şi pentru a nu cauza energiei plantei prin creşterea seminţelor.
De asemenea, mai există arbuştii decorativi  prin frunze, cu porturi diferite - erecţi, târâtori sau arbustoizi, berberis cu multiplele sale specii, cu frunze în diferite nuanţe de verde, galben sau roşcat. Pentru gardurile vii, Fili­po­vici recomandă buxus, evo­ni­mus, Prunus laurocerasus, ligus­trum sau chaenomeles. „Există şi tipuri de arbuşti urcători (liane) ce pot acoperi ziduri, garduri, precum şi pergole sau spaliere special construite. Prin folosirea lianelor se pot obţine efecte spectaculoase, dacă se acordă atenţie, în special, tăierilor (tăierea stimulează creşterea).

Cele mai frecvent întâlnite specii în parcurile şi grădinile de la noi sunt: Mâna Maicii Domnului (lonicera/capriforium), superbă când înfloreşte, luleaua turcului (tecoma/campsis) cu flori vermillon, glicina (wisteria) cu flori albe sau mov, viţa ornamentală (parthenocissus) agresivă, care nu se recomandă pe zidurile caselor, iedera (hedera). Aici, există soiuri cu creştere lentă, veşnic verzi. După cum am spus, tăierile sunt foarte importante. Lianele şi plantele care formează garduri vii şi care nu sunt tăiate corespunzător, au tendinţa de a se degarnisi la bază şi pe verticală.
„Tăierile de iarnă sau primăvară devreme au ca scop să înlăture ramurile uscate, în vederea obţinerii de lăstari tineri. Tăierile de vară urmăresc să împiedice plantele de a se dezvolta haotic, să le menţină o creştere uniformă, ordonată, să se suprime lăstarii lacomi, să se reîmprospăteze permanent lăstarii tineri. Dacă lianele sunt folosite să creeze ghirlande sau alte forme, tăierea de vară este repetată de mai multe ori. Nu în cele din urmă, recomand folosirea în amenajările peisajere a arbuştilor cu fructe, cum ar fi smochinul, care necesită protecţie în iernile geroase, sau a celor cu fructe sălbatice, decorative, dar şi rodnice, atunci când li se acordă îngrijirea necesară. Să nu ignorăm socul, alunul, afinul, cătina şi măceşul, ale căror fructe sunt atât de preţioase prin bogăţia de vitamine!