Producerea răsadurilor

Cu producerea răsadurilor vom avea ceva treaba, pentru că va trebui sa ţinem seama de o serie de factori, care ne vor ajuta la obţinerea unui rezultat mai mult decât mulţumitor. Si anume, vom tine seama de regimul de lumina, CO2, apa, substanţe minerale, regimul de convieţuire. O sa încerc sa le prezint cat mai succint.
După însămânţare, (nu stau sa mai descriu ce fel de substrat folosim, pentru ca fiecare dintre noi este adeptul unui anumit tip) recipientele, fie ca sunt răsadniţe, paharele, pastile de turba sau orice altceva ne convine. Mulţi folosesc jumătăţi de coji de ou, cofrajele de la oua sau confecţionează din fâşii de ziar pus in câteva straturi, asta pentru ca sa evite repicarea ulterioara, mai ales când vorbim de ardei sau vinete, care sunt foarte sensibile la repicat. Recipientele le acoperim cu folii de plastic, si se pun intr-un spaţiu in care temperatura sa fie aproximativ de 18-20 grade C pana la răsărire. Ei, si daca exista posibilitatea, cele mai potrivite sunt foliile de culoare roz sau orange, dat fiind ca imita cel mai bine lumina zilei însorite chiar si in zilele mohorâte. După ce seminţele încep sa încolţească si plăntuţele sunt in stadiu de “mică buclă” scoatem folia si scădem temperatura.
Practic regula de aur va fi: Ziua – lumina + căldura iar Noaptea – întuneric + răcoare
În primele zile vom urmări destul de insistent regimul de temperatura pentru micile răsaduri. Astfel, pentru culturile iubitoare de căldura in prima săptămâna după răsărire, temperatura se va scădea astfel: pentru roşii de la +20-25 grade, la 12-15 peste zi iar in timpul nopţii, poate fi intre +8 si +10 grade. Pentru ardei – de la 25-27 la 13-16 – ziua si 8-10 noaptea. Pentru castraveţi si dovlecei – de la 25-27 la 15-17 peste zi si 12-14 noaptea.
Scăderea temperaturii, opreşte planta din creştere , nedându-i voie sa se lungească acesta fiind o metoda de a face planta sa se dezvolte “pe lăţime”, adică tulpina in loc sa se lungească, ea se îngroaşă si devine mai robustă, mai puternică.
Din a doua săptămână, pe timp însorit, menţinem o temperatura ridicata de +20-25, iar pe timp mohorât mai scăzută de +15-19. Peste noapte, rămâne cea de +8-10 grade. Practic trebuie sa ţinem minte ca: la grad de însorire ridicat – temperatura de care au nevoie plăntuţele trebuie sa fie mai mare si urmând logica, la grad redus de însorire, – temperatura trebuie scăzuta.(in limitele bunului simt, evident)
O alta metoda prin care nu permitem lungirea plantei este ca ele sa fie rotite, astfel ca lumina să cadă pe toate părţile plantei. Daca aceasta posibilitate nu exista, sau o consideraţi complicata, atunci recurgem la un truc: Montam pe laturile in care lumina nu cade direct , suprafeţe reflectorizante. Pe astea le alegeţi după bunul plac: oglinzi, folie metalica, tabla zincata…

Ce trebuie sa mai urmărim cu atenţie?

Regimul de CO2 – făra el fotosinteza nu are loc si pace!

Daca avem sera/solar, problema se rezolva foarte simplu : punem câteva găleţi cu bălegar maturat. Ei, aşa ceva in condiţii de apartament nu vom putea face, corect? Si atunci ce vom face? Asiguram o buna aerisire a plantelor fie prin deschiderea geamurilor, dar la buna distanta de plante ca sa nu le îmbolnăvim de tot, sau, nu râdeţi, folosim ventilatorul pus la o distanta ca aerul care ajunge la plante (răsaduri) sa fie ca o boare nu c un taifun!

Regimul de umiditate

Pământul de la suprafaţa nu are voie sa se usuce prea tare, de aceea el va fi menţinut uşor umed, jilav, dar in nici un caz ud. In cazul in care lumina este putina, iar temperatura aerului e cam mare, atunci o uscăciune temporara a substratului va fi chiar binevenită, pentru ca in acest caz planta este împiedicată să se lungească, deci să se slăbească si prin urmare să piară.
Urmează încă o regula de aur: multa lumina + temperatura ridicata (20-25)= strat umed;
umbra si răcoare = strat jilav, doar uşor umed . DECI: nu trebuie sa avem in exces nici umezeala dar nici uscăciune.
Pentru udatul răsadurilor vom folosi apa la temperatura camerei, chiar mai călduţa de atât (aprox .25 grade), evident ca nu direct de la robinet. Apa fie va fi ţinuta intr-un vas larg, descoperit pentru ca să se “evapore” clorul, sau şi mai bine, apa fiartă si răcită. Pentru stimularea si călirea in acelaşi timp a plăntuţelor, este bine de folosit apa provenita din topirea zăpezii.
Da, ştiu – o sa-mi spuneţi despre zăpada poluata, sau de unde sa luam zăpada când afara sunt +10 grade. Ei bine, putem pune o sticla (de plastic, fireşte) cu apa la congelator, iar după ce devine “bocna” o lăsam lângă o sursa de căldura pana ce apa din sticla revine la temperatura camerei. Devine un fel de “apa distilata”.
Eu, spre exemplu, pun la congelator, din timp, sticle din plastic in care am adunat apa de la spălatul orezului, sau al meiului, apa de la fiertul cartofilor in coaja, sau de la fiertul legumelor. Sunt sigura ca mulţi dintre voi aveţi o imaginaţie creativa, aşa ca, încercaţi diverse variante. Această apă este in acelaşi timp si un fel de “papabun” pentru răsaduri

Hrănitul răsadurilor – substanţele minerale

Si in situaţia asta sunt multe feluri de a hrăni viitoarele vedete. Probabil ca mulţi dintre voi deja aveţi ştiinţa, de aceea va rog sa ne împărtăşiţi si nou, in caz, ca sunt altele decât cele pe care vi le voi prezenta.
In general hrănirea începe in momentul in care plăntuţele îşi schimbă domiciliul. Adică după repicare.
In primele 2 săptămâni de viata răsadurile au nevoie de : azot, fosfor, magneziu, potasiu, calciu, sulf, bor. Mai târziu – de alte substanţe Dar, după cum se spune: duşmanul binelui este mai binele, nici noi nu trebuie sa exageram cu hrănirea plăntuţelor. Adică sa nu le îmbuibăm. De aceea, in primele etape de viata, vor fi hrănite cu soluţii hrănitoare ex. AVA sau UNIFLOR pentru răsaduri, (se găsesc în comerţ ). Atenţie!! Pauzele in hrănire se vor reflecta negativ in viitoarea dezvoltare a plantei , deci si in viitoarea recolta . Totodată trebuie sa fim foarte atenţi la aciditatea solului. Ca sa scăpam de aceasta grija, folosim – cu dublu efect – cenuşă sau faină de oase. De ce dublu efect? Hai ca ştiţi! Scade aciditatea substratului si totodată hrăneşte plantele.
Din momentul apariţiei răsadurilor si pana la plantarea lor in locul definitiv plantele se uda cu soluţii hrănitoare. Nu se foloseşte apa simpla pentru udat ci mai degrabă o soluţie ceva mai diluata de îngrăşământ (de preferat bio)

Regimul de convieţuire

Si încă o regula de aur: plăntuţele au nevoie de spaţiu pentru ca sa se dezvolte! Deci: Nu le înghesuiţi, sau răriţi-le la momentul potrivit. Atenţie, insa: ARDEIUL, VÂNATA, CASTRAVETELE – URĂSC SA FIE REPICATE.
Prima frunza Planta ajunsa la vârsta de câteva săptămâni, este o cu totul alta planta. Un fel de puber. Are cu totul alte nevoi, si anume: mult substrat pentru ca rădăcinile sa stea in voie iar tulpina sa se dezvolte armonios. Acum este deja suficient de rezistenta la diferenţele de temperatura, umiditate, lumina. Desigur, lumina rămâne un factor extrem de important in dezvoltarea ei, deci trebuie sa primească, in continuare, suficienta lumina deoarece acum se pornesc frunzele sa se formeze. Lumina putina – procesul este întârziat si îndelung, se intârzie formarea mugurilor. Si asta nu e prea bine.
Si revin la nevoia de spaţiu. Concurenta cu alte surate pentru “locul sub soare” este acerba de aceea trebuie redusa la minim.
Spun cei trecuţi prin ale grădinăriei, ca una dintre greşelile curente ale grădinarului amator este răsadul individual. Crescut in vase mici, răsadul nu se dezvolta suficient. De aceea, in astfel de recipiente, unele răsaduri trebuie ţinute doar pana la apariţia câtorva frunze (ex. vânata – 2-3 frunze, roşii si ardei – cel mult 4) adică: daca nu se va repica planta la acest stadiu de dezvoltare, creşterea va fi frânata si calitatea plantei va fi, in consecinţa, scăzuta. Mai pe scurt: este mai bine sa avem răsaduri mai puţine dar mai viguroase, decât mai multe si slabe, deoarece, logica ne spune ca de la o planta zdravăna recolta este mai mare chiar decât de la 5 plante debile. Sau: folosiţi recipiente mai mari! Cine are loc…