1.inmultirea vegetativa ;
2.inmultirea prin seminte;
1.Înmulţirea plantelor de apartament prin butaşi
Aceasta se utilizează în special la plantele de apartament care se înmulţesc mai greu prin seminţe şi se poate realiza fie între lunile martie şi mai, când planta mamă are creşteri vegetative mai viguroase, iar butaşii dispun de condiţii mai bune de înrădăcinare, fie la sfârşitul verii. Se preferă însă primăvara, deoarece plantele cresc mai repede şi butaşii emit mai uşor rădăcini.
Organele, care se recoltează de la plante perfect sănătoase, diferă de la o specie la alta, putându-se astfel realiza butaşi din frunze, lăstari, rădăcini sau tulpini. În general, la flori, butaşii care dau cele mai bune rezultate sunt cei erbacei, iar la speciile arbustive mai uşor se prind cei lemnificaţi.
Butaşii de lăstari
Se realizează din vârfurile de creştere ale plantei mamă, iar pentru a-i putea planta în substratul de înrădăcinare trebuie mai întâi să eliminăm frunzele tinere din vârf, pe cele de la bază, bobocii, florile şi să micşorăm prin tăieri suprafaţa frunzelor care rămân pe butaş pentru a reduce pierderile de apă cauzate de transpiraţie.
După efectuarea acestor lucrări se mai execută o tăietură sub nodul de la bază, iar butaşii pot fi puşi în substratul alcătuit, în funcţie de specie, din diferite cantităţi de nisip, perlit şi turbă. Astfel se pot înmulţi muşcata, cerceluşul, tradescantia, crizantema, garoafa.
Butaşii de tulpină
Sunt fragmente obţinute din tulpină sau din ramificaţiile acesteia, care au cel puţin un nod sau un mugure şi se pun la înrădăcinat în ghivece sau lădiţe cu pământ de frunze, turbă şi nisip.
Prin astfel de butaşi se înmulţesc dracena, filodendronul, ficusul, potosul, colocasia, dar şi unele specii de cactuşi. Înainte de înrădăcinare, butaşii de ficus se pun în apă caldă pentru a opri scurgerea latexului pe care îl conţine, apoi frunzele se rulează şi se leagă cu aţă, operaţie care are loc şi la colocasia pentru a reduce astfel suprafaţa de transpiraţie. La zambilă şi la unele plante suculente, după trecerea ultimei flori se pot face butaşi de tulpini florale.
Butaşii de frunze
Plante precum violeta africană, begonia, peperomia, echeveria sau sedum se pot înmulţi prin punerea la înrădăcinat a frunzelor. Acestea se aşază pe substrat în poziţie verticală sau oblică, iar la sansevieria şi unele begonii, care au frunze mai mari, se taie porţiuni din ele care apoi se plantează respectând polaritatea, adică punctele de creştere a plantei.
Se mai pot obţine butaşi şi din rădăcinile mai groase ale unor plante ca acanthus, clerodendron, aralia.
ATENŢIE !
• Înainte de plantare, butaşii pot fi trataţi cu amestecuri de hormoni (Radistin, Rizopon, Calux) pentru a înrădăcina mai rapid.
• Butaşii proveniţi de la plantele suculente se lasă 1-2 zile să se deshidrateze pentru a nu putrezi în timpul înrădăcinării.
• Butaşii din vârfurile ramificaţiilor de leandru şi ficus pot înrădăcina şi în sticle cu apă. De altfel, şi specii ca violeta africană, muşcata, dracena, impatiens se pot înmulţi prin această simplă modalitate dacă preluăm de la ele organele corespunzătoare, în general frunze sau lăstari.
• După plantare, butaşilor trebuie să li se asigure o temperatură de aproximativ 20° C, umiditate ridicată atât a aerului şi a substratului, precum şi lumină din ce în ce mai intensă. În aceste condiţii, la cele mai multe specii durata maximă de înrădăcinare va fi de 2-4 săptămân O metodă mult mai utilizată, ce permite reproducerea mai fidelă a plantei mamă şi într-un timp mai scurt, este butăşirea, care se bazează pe însuşirea unor organe sau fragmente de a forma noi plante atunci când sunt detaşate şi puse în condiţii favorabile de înrădăcinare.
Aceasta se utilizează în special la plantele de apartament care se înmulţesc mai greu prin seminţe şi se poate realiza fie între lunile martie şi mai, când planta mamă are creşteri vegetative mai viguroase, iar butaşii dispun de condiţii mai bune de înrădăcinare, fie la sfârşitul verii. Se preferă însă primăvara, deoarece plantele cresc mai repede şi butaşii emit mai uşor rădăcini.
Organele, care se recoltează de la plante perfect sănătoase, diferă de la o specie la alta, putându-se astfel realiza butaşi din frunze, lăstari, rădăcini sau tulpini. În general, la flori, butaşii care dau cele mai bune rezultate sunt cei erbacei, iar la speciile arbustive mai uşor se prind cei lemnificaţi.
Butaşii de lăstari
Se realizează din vârfurile de creştere ale plantei mamă, iar pentru a-i putea planta în substratul de înrădăcinare trebuie mai întâi să eliminăm frunzele tinere din vârf, pe cele de la bază, bobocii, florile şi să micşorăm prin tăieri suprafaţa frunzelor care rămân pe butaş pentru a reduce pierderile de apă cauzate de transpiraţie.
După efectuarea acestor lucrări se mai execută o tăietură sub nodul de la bază, iar butaşii pot fi puşi în substratul alcătuit, în funcţie de specie, din diferite cantităţi de nisip, perlit şi turbă. Astfel se pot înmulţi muşcata, cerceluşul, tradescantia, crizantema, garoafa.
Butaşii de tulpină
Sunt fragmente obţinute din tulpină sau din ramificaţiile acesteia, care au cel puţin un nod sau un mugure şi se pun la înrădăcinat în ghivece sau lădiţe cu pământ de frunze, turbă şi nisip.
Prin astfel de butaşi se înmulţesc dracena, filodendronul, ficusul, potosul, colocasia, dar şi unele specii de cactuşi. Înainte de înrădăcinare, butaşii de ficus se pun în apă caldă pentru a opri scurgerea latexului pe care îl conţine, apoi frunzele se rulează şi se leagă cu aţă, operaţie care are loc şi la colocasia pentru a reduce astfel suprafaţa de transpiraţie. La zambilă şi la unele plante suculente, după trecerea ultimei flori se pot face butaşi de tulpini florale.
Butaşii de frunze
Plante precum violeta africană, begonia, peperomia, echeveria sau sedum se pot înmulţi prin punerea la înrădăcinat a frunzelor. Acestea se aşază pe substrat în poziţie verticală sau oblică, iar la sansevieria şi unele begonii, care au frunze mai mari, se taie porţiuni din ele care apoi se plantează respectând polaritatea, adică punctele de creştere a plantei.
Se mai pot obţine butaşi şi din rădăcinile mai groase ale unor plante ca acanthus, clerodendron, aralia.
ATENŢIE !
• Înainte de plantare, butaşii pot fi trataţi cu amestecuri de hormoni (Radistin, Rizopon, Calux) pentru a înrădăcina mai rapid.
• Butaşii proveniţi de la plantele suculente se lasă 1-2 zile să se deshidrateze pentru a nu putrezi în timpul înrădăcinării.
• Butaşii din vârfurile ramificaţiilor de leandru şi ficus pot înrădăcina şi în sticle cu apă. De altfel, şi specii ca violeta africană, muşcata, dracena, impatiens se pot înmulţi prin această simplă modalitate dacă preluăm de la ele organele corespunzătoare, în general frunze sau lăstari.
• După plantare, butaşilor trebuie să li se asigure o temperatură de aproximativ 20° C, umiditate ridicată atât a aerului şi a substratului, precum şi lumină din ce în ce mai intensă. În aceste condiţii, la cele mai multe specii durata maximă de înrădăcinare va fi de 2-4 săptămâni.
2. A doua metoda se realizeaza prin intermediul semintelor iar prima prin butasi,.
Semanare: este o metoda naturala de inmultire sexuata prin care se pot obtine un numar relativ mare de plante noi care insa de multe ori nu vor fi identice cu planta mama. Dupa achizionarea semintelor le putem aplica acestora o serie de "tratamente" pentru ca ele sa germineze intr-un timp mai scurt. In acest sens, semintelor de dimensiuni mai mari le putem face o mica incizie superficiala cu un cutit iar semintelor mici le putem face o imbaiere scurta in apa calduta. Apoi se trece la semanarea lor in gradina direct in pamantul sapat si greblat in prealabil, sau daca este vorba de plante mici de interior acestea se pot semana in ladite sau jardiniere sau chiar individual in paharute mici de plastic, umplute cu mranita specifica rasadurilor. Cu o grebla sau cu ajutorul degetelor ( in cazul plantelor de interior) se fac mici brazde, de circa 5 cm adancime, in care se pun seminte la distanta de 3-4 cm unele de altele. Se acopera si se aseaza la lumina. In cazul semintelor foarte mici si fine ele se planteaza superficial iar deasupra lor se azeaza "in ploaie" cateva fire de mranita. Daca sunt plantate prea adanc ele se pierd prin substrat si exista pericolul sa nu mai reusesca sa rasara. Dupa insamantare se uda bine mranita(insa atentie nu exagerati) cu ajutorul unei stropitori prevazuta cu o sita fina sau prin pulverizare in cazul semintelor care sunt semanate superficial. Pamantul va fi mentinut in permanenta reavan insa in nici un caz imbibat, deoarece exista riscul ca semintele sa putrezeasca. Folositi intotdeauna pentru udarea rasadurilor apa la temperatura camerei, dedurizata cu produse din comert destinate scaderii concentratiei de calcar sau macar lasata o zi la decantat in recipiente deschise. Daca tineti in casa rasadurile, aerisiti bine camera dupa ce semintele germineaza si plantati puietii care au 4-5 frunze, in ghivece individuale in mranita specifica fiecarui soi. Este recomandat sa incepeti ferilizarea lor la 3-4 saptamani dupa transplantare intrucat radacinile lor fiind firave se pot arde foarte usor.
Semintele se recomanda a fi semanate in ghivece ori ladite special concepute, prevazute cu orificii de scurgere a apei. Grosimea pamantului cu care se acopera semintele trebuie sa fie aproximativ de doua ori cat diametrul semintei. In ceea ce priveste semintele foarte mici acestea nu se vor acoperi deloc.
Cu scopul de a facilita incoltirea, este nevoie de temperaturi de 20 de grade Celsius si un nivel ridicat de umiditate, in vederea acestui lucru acoperirea rasadnitelor cu folie de plastic sau sticla este cat se poate de eficienta.
Pentru ca plantele sa aiba spatiu suficient de dezvoltare, semintele trebuie asezate la distante generoase, acest lucru realizandu-se prin folosirea unei folii de plastic prevazuta cu orificii. Dupa semanat mediul trebuie sa fie aerisit cu scopul de a preveni eventualele boli.
Udarea in aceasta perioada trebuie facuta mai des deoarece plantele tinere au radacini putine si s
Alte metode de inmultire mai sunt :
3. Prin stoloni: se practica in cazul plantelor flexibile, pendente, care poarta la extremitati rozete de frunze ce dezvolta in timp radacini. Acestia se detaseaza usor de pe planta mama si se planteaza individual in amestec de mranita de rasadnita si nisip daca au radacini sau se pun o perioada in pahare cu apa si apoi se planteaza in substrat.
4. Marcotaj: este o metoda destul de dificila care consta in stimularea inradacinarii unei tulpini care, spre deosebire de butas este inca legata de planta mama. Plantele pot fi inmultite prin doua tipuri de marcotaj: aerian si terestru. Marcotajul aerian este practicat la plantele care au tulpini si ramificatii rigide, semilignificate ( Ficus, Dracaena, Croton, Yucca, etc), indeosebi pentru recuperarea plantelor degarnisite de frunzele bazale.Metoda consta in producerea marcotelor, prin mici crestaturi netede realizate internodal, pe o parte, sau de jur imprejurul tulpinii prin care se indeparteaza scoarta si care in timp vor da radacini. Dupa crestare se usuca locul prin absorbirea usoara a sevei sau spalarea ei cu apa calduta, se introduce usor un varf de bat de chibrit pentru ca tesuturile sa nu se sudeze si se acopera cu un manson de folie de plastic umplut cu amestec de mranita de rasadnita si turba care se leaga nu foarte strans sub si respectiv deasupra marcotei. Se umezeste pamantul din manson, regulat, cu mici cantitati de apa. Marcotajul terestru se aplica numai plantelor cu tulpini flexibile, taratoare (Iedera, Philodendron, Plectanthus, etc). In acest caz se alege o tulpina tanara, viguroasa care se curbeaza si se introduce cu extremitatile in recipientul cu mranita si nisip. Se fixeaza bine partea tulpinii care iese din exteriorul ghiveciului cu ajutorul unui tutore si se uda substratul regulat si des. Marcota de preleveaza de pe planta mama dupa aparitia radacinitelor si frunzelor proprii si se planteaza individual.
5.Altoire: se practica in cazul unor specii de cactusi (echinopsis, eriocereus, hilocereus, etc) si consta in alipirea unei portiuni de tulpina (altoi) pe o planta matura cu radacini numita portaltoi. Tulpina portaltoiului se taie perfect orizontal la o distanta de 12-15 cm de baza ei. Altoiul prelevat (parte terminala de tulpina) se aseaza pe portaltoi astfel incat partile taiate sa se suprapuna perfect (ele trebuie sa aiba neaparat diametrul egal) si se asigura alipirea cu ajutorul unui elastic fixat de partea superioara a altoiului si fundul ghiveciului. In cateva saptamani se va produce fuziunea.
unui mic copac, amintind de palmieri. Frunzele sale lungi si late sunt
verzi, in forma de spade, iar florile sale apar primavara. Planta poate
avea mai multe ramificatii si inaltimea sa ajunge pana la 120-130 cm.
