Se pune accent si de folosesc din ce in ce mai mult in bucatarie plantele aromatice, iata cateva sfaturi in legatura cu cultivarea acestora in ghivece in propriile bucatarii si calitatile acestor plante.Vom discuta despre :rozmarin ,busuioc alimentar,creson.

Gradina cu ierburi aromate din bucatarie inseamna  o sursa practic inepuizabila d de plante aromate, proaspete pentru tot ceea ce pregatesti in casa. O gradina cu ierburi aromate in bucatarie este usor de ingrijit pentru ca acestea nu cresc foarte mari, sunt spornice si asigura si un decor frumos bucatariei.

Plantele aromatice care se preteaza cel mai bine pentru a fi crescute in gradina cu ierburi aromatice din bucatarie sunt: busuiocul, patrunjelul, mararul, dar si cimbrul, menta si arpagicul.

Pentru o gradina cu plante aromatice reusita trebuie sa respecti cativa pasi.

Pasul 1

Foloseste vase individuale pentru fiecare tip de planta. Pune un centimetru de pietris in partea de jos a vaselor. Umple recipientele pana la jumatate cu pamant special de flori si adauga ingrasamant organic.

Pasul 2

Alege ierburile aromatice pe care vrei sa le ai mereu proaspete in functie de conditiile din bucataria ta. Unele au nevoie de multa lumina, altele prefera umbra. Planteaza rasadurile sau semintele. E mai simplu cu rasaduri si mai ieftin cu seminte.

Pasul 3

Plantele pot fi “recoltate” in circa doua-trei saptamani dupa plantere. In acest timp uda cu atentie ierburile aromatice. Roteste periodic vasele din gradina cu plante aromatice din bucatarie, pentru ca acestea sa creasca uniform si sa nu se incline spre lumina.

Pasul 4

Poti rupe sau taia frunzele din tufele de plante aromatice, dar niciodata prea mult. Uda zilnic plantele si ofera-le constant ingrasaminte naturale. Indepartarea florilor plantelor din gradina cu ierburi aromate din bucatarie, indeseste frunzele.

Cresonul (Lepidium Sativum), este planta cu cea mai scuta perioada de germinare. Despre creson se spune ca este planta care creste oriunde. Cresonul este o planta utila, sanatosa, plina de beneficii pentru organism, iar cu foarte putin efort si cu o investite minima poti avea creson la discretie la tine acasa.

Cresonul este originar din Orientul Mijlociu. Egiptenii aveau o adevarata pasiune pentru creson si erau constienti de beneficiile acestuia pentru sananate. Cresonul se foloseste in stare proaspta (lastarii si frunzele) pentru salate si mancare, iar semintele drept condiment sau pentru a obtine un fel de mustar. Frunzele de creson au aroma de hrean, dar mult mai fina si mult mai placuta. In 100 de grame de frunze proaspete se ascunde o mica farmacie, acestea fiind pline de vitamine, minerale si enzime binefactoare.

Pentru toate acestea cresonul merita cultivat acasa, in gradina (daca ai) sau in tavite pe geamul bucatariei. Cresonul se poate cultiva oricand si oriunde.

In recipient sau ghiveci pune 4-5 centimetri de pamant de buna calitate si imprastie semintele de creson. Acopera semintele cu un stray foarte subtire de pamant de 1-2 milimetri. Poti sa acoperi semintele si cu nisip. Uda cu grija pentru ca semintele sa ramana sub stratul de pamant. Semintele de creson trebuie ferite de lumina in primele zile dupa plantare, asa ca o solutie foarte buna este sa acoperi vazul cu un cartorn. Perforeaza din loc in loc cartonul (oblic) pentru a permite aerului sa circule, fara ca semintele sa fie afectate de lumina.

Cresonul gremineaza in doua zile. Pentru cultivarea acestuia nu este nevoie neaparat de pamant. Poate creste si in vata, dar in acest caz trebuie recoltat imediat ce implineste o saptamana de la plantare, pentru a fi gustos si sanatos. Daca semintele sunt de calitate pot avea din sapte in sapte zile o noua recolta de creson. Frunzele de creson pot fi congelate imediat dupa recoltare si folosite fara decongelare (se pun direct congelate in supe, tocanite) in mancare.

Cresonul este neam cu broccoli si varza, este foarte rezistent, iar cultivat in gradina poate fi recoltat in decurs de patru luni. Cresonul are sistemul radicular dezvoltat superficial, la suprafaţa solului. Are nevoie d emulta apa, dar fara ca aceasta sa balteasca, de aceea cultivarea cresonului se face pe straturi inaltate.

Busuioc in ghiveci. 

Ai putea creste o tufa de busuioc in ghiveci. Este decorativ, creste usor, este foarte simplu de ingrijit, il poti pune in orice camera vrei si vei avea si frunze proaspete de busuioc pentru tot felul de preparate. In plus se spune ca daca ai in casa busuioc in ghiveci, ai noroc si spor.

O tufa de busuioc in ghiveci se adapteaza bine oricarui mediu, planta avand nevoie in mod special de caldura. Trebuie sa-i gasesti un loc bine luminat, macar cateva ore pe zi, dat fiind faptul ca planta are nevoie de lumina. Dar o tufa de busuioc in ghiveci rezista bine la orice fel de conditii daca este bine udata si daca are un pamant hranitor. Sa nu te mire daca o sa infloreasca. Florile sunt rezistente si pot impodobi frunzele de busuioc in ghiveci timp de cateva saptamani.

Busuiocul trebuie udat frecvent, dar cu toate acestea apa nu trebuie sa balteasca si nici sa ramana in farfuria plantei. Ca sa stimulezi desimea plantei, frunzele trebuie taiate periodic. In primul an de viata trebuie taiati lastarii exteriori pentru a limita cresterea in inaltime si a indesi tufa. Frunzele se palesc foarte repede daca duc lipsa de apa, dar udate isi revin.

Poti planta in acelasi ghiveci mai multe soiuri de busuioc. Combinatia este foarte placuta estetic, dar si un avantaj in plus pentru minunile din bucatarie.

Pe langa plusurile evidente recunoscute, busuiocul mai prezinta proprietatea de a tine la distanta insectele daunatoare, tantarii si mirosurile neplacute. Plasat pe pervazul bucatariei sau pe balcon, ghiveciul raspandeste o aroma puternica ce poate inlocui cu succes uleiurile aromate din casa.

Busuiocul in ghiveci imbina utilul cu placutul si cu foarte putin efort vei avea o planta foarte decorativa, cu o aroma ispititoare.

Cresonul (Lepidium Sativum), este planta cu cea mai scuta perioada de germinare. Despre creson se spune ca este planta care creste oriunde. Cresonul este o planta utila, sanatosa, plina de beneficii pentru organism, iar cu foarte putin efort si cu o investite minima poti avea creson la discretie la tine acasa.

Cresonul este originar din Orientul Mijlociu. Egiptenii aveau o adevarata pasiune pentru creson si erau constienti de beneficiile acestuia pentru sananate. Cresonul se foloseste in stare proaspta (lastarii si frunzele) pentru salate si mancare, iar semintele drept condiment sau pentru a obtine un fel de mustar. Frunzele de creson au aroma de hrean, dar mult mai fina si mult mai placuta. In 100 de grame de frunze proaspete se ascunde o mica farmacie, acestea fiind pline de vitamine, minerale si enzime binefactoare.

Pentru toate acestea cresonul merita cultivat acasa, in gradina (daca ai) sau in tavite pe geamul bucatariei. Cresonul se poate cultiva oricand si oriunde.

In recipient sau ghiveci pune 4-5 centimetri de pamant de buna calitate si imprastie semintele de creson. Acopera semintele cu un stray foarte subtire de pamant de 1-2 milimetri. Poti sa acoperi semintele si cu nisip. Uda cu grija pentru ca semintele sa ramana sub stratul de pamant. Semintele de creson trebuie ferite de lumina in primele zile dupa plantare, asa ca o solutie foarte buna este sa acoperi vazul cu un cartorn. Perforeaza din loc in loc cartonul (oblic) pentru a permite aerului sa circule, fara ca semintele sa fie afectate de lumina.

Cresonul gremineaza in doua zile. Pentru cultivarea acestuia nu este nevoie neaparat de pamant. Poate creste si in vata, dar in acest caz trebuie recoltat imediat ce implineste o saptamana de la plantare, pentru a fi gustos si sanatos. Daca semintele sunt de calitate pot avea din sapte in sapte zile o noua recolta de creson. Frunzele de creson pot fi congelate imediat dupa recoltare si folosite fara decongelare (se pun direct congelate in supe, tocanite) in mancare.

Cresonul este neam cu broccoli si varza, este foarte rezistent, iar cultivat in gradina poate fi recoltat in decurs de patru luni. Cresonul are sistemul radicular dezvoltat superficial, la suprafaţa solului. Are nevoie d emulta apa, dar fara ca aceasta sa balteasca, de aceea cultivarea cresonului se face pe straturi inaltate.

Rozmarinul este planta mediteraneeana care se poate adapta cu usurinta in majoritatea zonelor atata vreme cat este cultivat in ghiveci, pentru a putea fi mutat si protejat in perioada iernii.

Rozmarinul este in egala masura o planta decorativa, dar si una din cele mai beneficie plante atat in bucatarie, ca planta aromatica, cat si ca planta medicinala. Ingrijind o tufa de rozmarin, fie ca ai, fie ca nu ai gradina, ai numai avantaje. Rozmarinul este asemenatoare bradului, avand frunzele sub forma de ace cerate.

Rozmarinul, pe numele lui oficial Rosmarinus officinalis este un arbust frumos de talie mica. Daca ii merge foarte bine poate ajunge si pana la un metru si jumatate inaltime. De regula, tuns, poate lua orice forma, dar tendinta lui este de a creste in inaltime.

Poti sa folosesti crengute de rozmarin tot timpul anului.

Cel mai simplu mod de a creste o tufa de rozmarin este sa plantezi seminte, dar poti transplanta si un butas. Semintele se pot cumpara si exista rasaduri in magazinele specializate. Plantarea rozmarinului se face primavara sau toamna. Daca folosesti seminte in fiecare ghiveci se lasa doar 2-3 fire.

Dupa ce creste suficient si ajunge la circa 20 de centimetri fiecare fir se muta intr-un ghiveci individual. Efortul merita din plin, dat fiind aspectul foarte decorativ al acestuia.

Are nevoie de sol bine afanat si foarte bine drenat, acestea fiind doua din conditiile esentiale. Daca il cresti in ghiveci, foloseste un ghiveci inalt si larg, iar la baza lui trebuie pus un strat de nisip sau de pietris amestecat cu nisip. Are nevoie neaparat de vase de lut, nesmaltuite. O alta conditie pentru a creste rozmadin este aceea de a-l tine in zone insorite, ferit de curenti de aer. In gradina sta cel mai bine in dreptul pretilor insoriti sau langa garduri de piatra batute de soare.

Rozmarinul se poate planta direct in solul din gradina, intr-un loc ferit si insorit, dar numai in zonele de ses. La munte nu poate fi crescut decat in ghiveci, pentru ca nu rezista la temperaturile de peste iarna, arbustul fiind unul din categoria celor cu frunze vesnic verzi.

In gradina, iarna trebuie impachetat in folie gaurita din loc in loc, pentru a permite aerului sa circule si cu radacina musuroita pana la nivelul primelor ramurii si acoperita cu un cuib de frunze, pentru a fi protejat de ger.

Rozmarinul creste bine in orice fel de sol, dar il prefera pe cel calcaros, mai sarac. Rozmarinul are nevoie de un amestec format din doua parti pamant de gradina la care se adauga si se amesteca bine o parte nisip si o parte pamant de frunze. Este important ca solul sa aiba un drenaj bun, pentru ca excesul de apa sa se poata scurge usor si sa nu ramana la radacina acestuia. Planta trebuie ferita de burieni si trebuie udata cu regularitate in primul an de la plantare, mai ales daca temperatura mediului este constant ridicata. Dupa primul an are nevoie de udari rare, doar cand pamantul din ghiveci se usuca la suprafata.

Rozmarinul este o planta care rezista la seceta si care dupa primul an de viata nu are nevoie de exces de apa. Primavara si vara solul trebuie fertilizat in fiecare luna.

Recoltarea ramurelelor pentru folosinta se face dupa primul an de viata al arbustului. Oricum ramurelele care se folosesc trebuie sa aiba cel putin un an pentru ca doar acestea sunt cu adevarat aromate si incarcate de uleiuri volatile. Oricum dupa primul an rozmarinul este suficient de mare pentru necesarul consumului unei familii. Dupa al doilea an il poti tunde inclusiv pentru a usca ramurele.

Rozmarinul trebuie taiat primavara pentru a stimula cresterea de lastari. Trebuie indepartate crengile uscate. Rozmarinul are tendinta de a face tulpina, iar aceasta trebuie stimulata prin taieri ale lastarilor din baza.

Desi este originar din bazinul mediteraneean, rozmarinul este foarte rezistent la variatii de temperatura, avand si o foarte buna rezistenta la boli si daunatori. Crengutele, clasice in bucatarie, sunt si excelente plante medicinale, rozmarinul fiind recunoscut pentru capacitatea de a imbunatatii digestia si functia hepatica, dar avand si capacitatea de a fortifica organismul si de a imbunatati memoria.

Buna ziua dragii mei ,nu ne-am mai intanlit de mult si este cazul sa mai cunoastem noi plante care ocupa un loc din ce in ce mai important in cultura plantelor.Vom vorbi despre cultuta de kaki si aronia.

Arborele kaki

Kaki este fructul unor arbori din familia Ebenaceae, genul Diospyros. Culoarea acestuia variază de la galben deschis la portocali-roşiatic, iar forma sa este asemănătoare cu a roşiei sau a unui dovleac. Fructul acestuia  este o bacă .
Exista mai multe specii de kaki si anume:

-Diospyros kaki, cea mai cultivată specie, este originar din China, fructul are un conţinut ridicat de taninuri;

-Diospyros digyna,originar din mexic;

-Diospyros discolor ,original din Filipine;

-Dipspyros lotus ,original din sud-vestul Asiei si sud-estul Europei;

-Diospyros virginiana ,originar din America de Nord;

"Mărul din Orient" (astfel era numit kaki în Asia de est) este mult răspândit în China, centrul său de origine şi aparţine familiei Ebenaceae. Interes pentru această cultură se manifestă şi în Brazilia şi Coreea. 

Copacul kaki are o creştere lentă, este longeviv şi atinge, uneori depăşeşte, 10 m în înălţime în cazul soiurilor cu vigoare ridicată. Trunchiul este drept cu scoarţa de culoare gri închis. Frunzele sunt căzătoare de formă eliptică sau ovală, culoare verde lucios pe partea superioară, verde clar, uneori argintiu

Fructul este o bacă, a cărei formă variază de la plată la alungită predominând forma rotunjită. Culoarea epidermei, la maturare, este galben-orange pentru marea majoritate a soiurilor, doar unele având culoare roşiatică. Culoarea pulpei variază de la galben-orange, uneori roşiatic, la roşu-maro sau bronz.

Principalele trăsături distinctive ale soiurilor privesc biologia florală (prezenţa şi distribuţia florilor de tip masculin, feminin şi hermafrodit) şi caracteristicile organoleptice ale fructelor la maturare în funcţie de fecundare. Clasificările cele mai semnificative deosebesc soiurile de kaki în astringente 

KAKI TIPO. Soi cu vigoare mediu-ridicată, cu tendinţă a copacului de alungire, rezistenţă ridicată la temperaturile joase şi epocă de înflorire mediu-precoce. Prezintă productivitate ridicată, fructele sunt de calibru mare, cu un gust bun şi greutate medie de 250 g. Epiderma este subţire de culoare orange intens şi pulpa de culoare orange.

ROJO BRILLANTE. Soi de origine spaniolă, cu vigoare ridicată şi habitus semi alungit. Fructul este de formă eliptică spre partea laterală şi rotunjită neregulat în secţiune transversală. Epiderma este de culoare roşie, foarte lucioasă, pulpa orange-roşiatică. Astringenţa este mereu prezentă. Greutatea medie a fructului este de 250 g. Prezintă optimă afinitate de altoire pe Diospyros lotus.

Fructele de kaki sunt destinate în primul rând consumului proaspăt şi rareori transformării industriale (uscării). Adeseori este utilizat ca plantă ornamentală datorită culorii verde lucios a frunzelor pe timpul verii şi fructelor de culoare roşu-orange prezente pe ramurile copacului desfrunzit toamna târziu.

Activitatea antioxidantă a fructului de kaki este datorată în principal conţinutului de tanini. Activitatea antioxidantă variază în funcţie de soi şi este foarte ridicată în cazul anumitor soiuri astringente ce prezintă valori asemănătoare căpşunilor şi mirtului. Datorită taninilor condensaţi prezenţi în fruct se poate reduce riscul bolilor cardiovasculare, hipertensiunea, diabetul şi o vastă gamă de tumori. Frunzele de kaki sunt uscate şi utilizate în prepararea ceaiului verde, în diverse preparate erboristice pentru a reduce îmbătrânirea pielii.


TEHNICI DE CULTURA 

Kaki este o plantă mediu rezistentă la minimele din timpul iernii, suportând chiar şi -15°C, dar susceptibilă la vânturile puternice mai ales pe timpul verii şi toamnei când greutatea fructelor poate provoca rupturi ale ramurilor şi leziuni ale fructelor. 

Terenurile cele mai favorabile culturii sunt cele de mixtură medie, profunde şi bine drenate chiar dacă se poate adapta şi celor argiloase. 

Kaki este propagat prin altoire. Aproape toate plantele sunt altoite pe Diospyros lotus, deoarece acesta prezintă o rezistenţă semnificativă la temperaturile joase de pe timpul iernii şi la secetă. De asemenea, Diospyros lotus prezintă un aparat radicular profund şi nu produce lăstari la bază. 

Kaki este considerat un soi rustic deoarece este susceptibil la putine averse.

In Romania, il gasim sub denumirea de  KAKI-Arborele vietii!

Fructul este bun consumat ca atare,dar se pot face din el  dulceturi,gemuri,ceaiuri.

Echivalentul in vitamine al unui fruct kaki sunt vitaminele care se regasesc in 2-3 portocale.

La noi in tara,se cultiva in partea de sud,doar doua soiuri: KAKI TIPO si ROJO BRILIANTE.

 Fructele de kaki sunt destinate în primul rând consumului proaspăt şi rareori transformării industriale (uscării). Adeseori este utilizat ca plantă ornamentală datorită culorii verde lucios a frunzelor pe timpul verii şi fructelor de culoare roşu-orange prezente pe ramurile copacului desfrunzit toamna târziu.

Activitatea antioxidantă a fructului de kaki este datorată în principal conţinutului de tanini. Activitatea antioxidantă variază în funcţie de soi şi este foarte ridicată în cazul anumitor soiuri astringente ce prezintă valori asemănătoare căpşunilor şi mirtului. Datorită taninilor condensaţi prezenţi în fruct se poate reduce riscul bolilor cardiovasculare, hipertensiunea, diabetul şi o vastă gamă de tumori. Frunzele de kaki sunt uscate şi utilizate în prepararea ceaiului verde, în diverse preparate erboristice pentru a reduce îmbătrânirea pielii.


Aronia

Este ușor de cultivat și întreținut. Aronia se crește similar vișinului sau alunelor. Și anume, în cazul în care arbustul cu rădăcina proprie este taiat,  el va crește într-un nou copăcel, așa cum are loc și la alune. Pentru a facilita creșterea, se practică aratul printre rânduri, tăierea și recoltarea, dar poate fi folosita şi metoda de altoire. Pentru altoire planta trebuie să fie de cel puțin trei ani, deoarece înălțimea lor ajunge la aproximativ 100 - 120 cm, astfel încât plantele au cel puțin cinci ani la data plantării permanente. Acesta poate fi altoit în diverse moduri, iar în baza unor studii complexe poate fuziona cu diferite soiuri. Alegerea metodei depinde de grosimea de altoire a bazei de arbori și lăstari.

Grefele împlantate prin altoire au un cost mai ridicat şi se dezvolta destul de greu, dar de obicei cresc în forma de arbust chiar de la rădăcină. Și acest lucru se realizează prin tăiere în formă de arbust, pentru a nu permite creșterea unui număr mare de lăstari, în scopul de a facilita expunerea la soare pentru o fotosinteză normală a tuturor frunzelor și pentru a asigura un randament bun. Tulpinile de 5-7  ani sunt tăiate, unele la o înălțime de la 50 la 70 cm, altele aproape la sol, astfel încât să provoace o creștere de lăstari noi, care au un randament mai mare. Planta de peste 25 de ani poate fi "secerata" aproape de suprafața solului, și astfel are loc "întinerirea". Un tufiș individual de aproximativ zece ani de creștere - poate dezvolta mai mult de 30 de tije care vor fi toate aferente. Puterea și randamentul potențial pentru Aronie poate fi deajuns pentru un sistem radicular puternic. Sistemul de rădăcină a unei plante de 13 ani se dezvoltă într-o rază de doi metri, la o adâncime de 160 cm. Diametrul mediu al coroanei la acel moment e de aproximativ 347 cm. În sistemul rădăcinilor unei plante noi – suprafața ocupată este cam cea a coroanei arbustului. Cea mai mare parte din rădăcină (aproximativ 80%), se extinde la o adâncime de 80 cm. Cele mai multe dintre aceste rădăcini sunt situate pe o rază de 50 cm în jurul plantei, adică 44%, și ulterior la fiecare 50 de cm cu aproximativ 20% mai mult. În nouă ani de creștere, în cernoziom, Aronia dezvoltă o îngramadire de rădacini cu o lungime totală de 711 m, la o adâncime de 130 cm. În plus, firele mai mici de 1 mm în diametru reprezintă 91-95%, de 1-3 mm doar 3-4% și 1-2% mai groase de 3 mm. În acest fel, Aronia oferă o putere de aspirare incredibil de puternică a sistemului radicular, apa și componentele nutritive se absorb de plante numai prin firele subțiri și înghemuite, în timp ce rădăcinile mai groase sunt utilizate pentru fixarea și transportul nutrienților. De aici ideea că planta de Aronia este bună pentru solurile nisipoase, gropile de cenușă și de deșeuri reabilitate. Reușește să se dezvolte și în solurile defavorizate umede, așa ca cele mlăştinoase. În acest caz, dispunem de o irigare permanentă! Aronia a oferit omului o șansă de a profita în mod direct și eficient de umiditatea acumulată peste iarnă și primăvara devreme.

Tehnologia culturii de Aronia

Este recomandat de a fi plantată toamna, dar poate fi plantată chiar şi iarna cu condiţia că solul nu este înghețat și că plantele nu au început să vegeteze, sau primăvara devreme. Plantele în ghivece pot fi plantate şi în sezonul de creștere. În acest caz, planta se înmoaie în apă cu câteva ore înainte de plantare și sunt udate atât la plantare cât şi după, astfel încât planta să intre imediat în vegetaţie.

Se dezvoltă și produce randamente bune în toate tipurile de sol, cu excepția celor alcaline. Calitatea bună, este că nu absoarbe compuşii nocivi din sol, apă și aer, și poate fi cultivată în vecinătatea poluanților industriali și centralelor termice. Ar fi o soluție bună să fie plantată ca fâşii de protecţie în preajma gunoiştilor, precum și a staţiilor de epurare. Aronia pe aceste suprafețe ar trebui să fie plantată mai dens decât cele din livezile convenționale, de exemplu, în rânduri de 2 x 1 m, care vor forma foarte repede un sistem radicular  dens, prevenind eroziunea de vânt şi poluarea solului. Aronia poate fi folosită şi pentru formarea gardurilor decorative vii. Este suficient să se planteze un rând de plante având între ele 80 - 100 cm. Acest gard viu va arăta splendid cu frunzișul tânăr și verde, şi florile sale albe, decorate cu fructe de pădure negre care pot fi consumate începând din august și până în noiembrie.

Fertilizarea

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm, discuire, sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor dintr-o pepinieră. Înainte de a începe plantarea, se recomandă administrarea îngrășămintelor de tipul NPK 15:15:15, 500-600 kg/ha, după care efectuaţi o afânare a solului, pentru a evita contactul direct cu sistemul radicular al plantelor. În acest fel se previn potențialele efecte toxice ale concentrației mari de săruri minerale și uscarea plantelor. La utilizarea gunoiul de grajd se recomandă de împrăştiat 40-50 t/ha, în acest caz cantitatea de îngrășăminte minerale ar trebui să fie redusă la jumătate. 

În perioada de vegetaţie se recomandă încă o fertilizare cu NPK 08:16:24, sau ceva similar, circa 500 kg / ha pe an.

Randamentul și calitatea fructelor sunt cele mai dependente de fertilizare și irigare, precum și de regularitatea distrugerii buruienilor.

Densitatea de plantare în livezi convenționale cel mai bine este de 3 x 1,5 m, ceea ce ar constitui 2 222 de plante la hectar. La o astfel de distribuire, fiecare plantă primește 4.5 m² de spațiu. Este plantată la  adâncimea la care puieţii au fost plantaţi în pepinieră. Este recomandat să se sape gropi cu adâncimea de 20 cm și diametru de 30 cm . Puieţii se pun atent în gropi, se udă și se aruncă pământ umed apoi se tasează atent în jurul tulpinii pentru a stabili un contact bun între rădăcinile plantei și sol, și în același timp are loc eliminarea aerului afară. În cazul în care este secetă, așa ca în toamna anului 2011, este nevoie de irigare pentru a preveni procesul de deshidratare, pentru că seceta usucă terenurile de unde rădăcinile plantelor absorb apa - și aceasta respectiv duce la uscarea plantelor înainte de a se dezvolta.

Dacă doriți să recoltaţi Aronia mecanic, atunci densitatea plantelor ar fi de 3 x 0,8 m, în acest caz numarul de plante pe hectar ar fi 4100.

În jurul plantei e bine de împrăştiat un strat de paie, cel puțin o jumătate de metru pe diametru în jurul tulpinei, cu scopul de a preveni apariția buruienilor. Stratul protector ar trebui să fie reînnoit în fiecare primăvară. În aşa fel, stratul vechi se dezintegrează și se transformă în îngrășăminte organică prin care apa intră uşor în zona rădăcinilor. Componentele finale aparute prin descompunerea materiei organice, ca,  apa, dioxidul de carbon, mineralele și energia emanata, fac ca plantele fertilizate cu îngrăşăminte organice  să se dezvolte mai rapid, fiind într-o stare mai bună de sănătate și rezistente la secetă, boli, și alte situații stresante cauzate de schimbările climaterice bruște. Când vine vorba de minerale - ca componente de descompunere a materiei organice - ar trebui să fie enumerate compușii azotici, cum ar fi amoniacul, nitriți și nitrați; elemente de potasiu, fosfor, magneziu, calciu și alte biogene. Cel mai bun efect al tuturor materialelor organice care pot fi folosite ca îngrășăminte, se obține atunci când se pune un pic de lâna sau vată în groapă înainte de plantare și se acoperă cu un strat de sol fertil. În urmatorii 10 - 15 ani lâna sau vata va putrezi treptat și va furniza în zona rădăcinei compuși ai azotului, componentele cele mai importante ale organismelor vii. Ar trebui remarcat faptul că scheletul de compuși organici de carbon în atmosferă sunt prezenți mult mai puțin decât ceea de ce plantele au nevoie și prin urmare e necesară aplicarea de materiale organice având rolul de a aproviziona planta cu dioxid de carbon.

Recoltarea

Prima recoltă este posibilă în al treilea an, în cazul când au fost plantaţi puieţi de un an. În principiu, orice plantă, chiar și Aronia, în primul an de la plantare trebuie să dezvolte un sistem radicular bun și să se pregătească pentru cursa din anii următori. Plantele de Aronia bine dezvoltate dau roadă în al doilea an. Randamentul este aproximativ 35 - 40 fructe la o medie de doi lăstari pe plantă, sau între 50 -100 de grame. În primul an de la plantarea puieților de doi ani, pot fi obținute 100 - 200 kg de fructe la hectar. În sezonul următor prin ramificarea unui arbust cu 7-8 lăstari, se obțin 200 - 300 de grame pe plantă, sau 440 - 660 kg pe hectar. Fructele ating o greutate de la 0.6 la 1.1 grame, astfel unui kilogram îi revin 1000 - 1600 fructe. Fructul conţine nişte semințe foarte mici, a căror greutate absolută (greutatea la 1000 boabe) este aproximativ de 3 grame. Odată cu creșterea, împreună cu toate lucrările clasice de îngrijire, în special distrugerea buruienilor, în al zecelea an de viață al plantaţiei, Aronia poate aduce o productivitate de aproximativ 5 -10 kg pe plantă, sau de la 11 la 22 t/ha. Recoltarea nu trebuie sa întârzie! Perioada optimă de recoltare a fructelor este la sfârșitul lunii august, și recoltarea se poate extinde până la jumătatea lunii următoare. În acest sens, pierderile sunt foarte mici. De altfel fructele se usucă şi cad. Daca plantaţiile sunt irigate şi au păstrat frunza verde prin care are loc fotosinteza, fructele se alimenteaza, ceea ce duce la mărirea perioadei de recoltare. Deci, având în vedere calitatea fructelor, putem spune că cu cît mai mult timp are loc nutriţia – cu atât sunt mai dulci, și mai puţin astringente. Dacă sunt expuse la lumina puternică a soarelui, se usucă și cad. Masa lor și în noiembrie e aceiași de 0.6 - 1.1 grame. Aproximativ 30% din fructe nu rezistă până în primăvară. Sunt foarte bune pentru ceai. Același fruct poate fi folosit de 2-3 ori, iar în cele din urmă pot fi servite ca fructele dintr-un compot.

Productivitatea menţionată mai sus poate fi așteptată în următorii 20 de ani. Irigarea este un element cheie pentru a asigura un randament ridicat şi stabil de peste ani. Seceta este cel mai mare dușman al tuturor plantelor, inclusiv Aronia. Tăierea lăstarilor vechi la 5-7 ani sporeşte randamentul plantei și asigură o performanță bună. Arbustul are o creștere lentă şi ajunge la 1.5 pâna la 2.5 metri, astfel încât fructele pot fi recoltate cu ușurință fără careva utilaje mecanice speciale. Arbustul este rezistent la boli și dăunători, astfel încât nu este nevoie de careva intervenţii de protecție. Ca atare, Aronia este o specie de plantă ideală pentru cultivarea în așa-numita agricultură ecologică sau bio, cea din urmă fiind cu o treaptă mai sus de cea ecologică. La vârsta de 4-5 ani, când plantele ating peste un metru în înălțime, ele însuși suprimă buruienile de pe rânduri, și îngustează distanța, şi între rânduri. După zece ani, în cazul în care mai este iarbă între aceste rânduri, nici nu este nevoie de a o tunde, astfel încât plantaţia de Aronia este o adevarată oază pentru lumea animală, un habitat ideal pentru păsări cântătoare, prepelițe, potârnichi, fazani, iepuri ... . Exista amestecuri speciale de semințe de iarbă pentru înerbarea viilor și livezilor, care sunt dominate de trifoi alb. În aprilie, când plantaţia se înălbește de mulțimea florilor, este ca o haină de nea, florile de Aronia este o hrană foarte bună pentru albini.

Beneficiile

În afară de fructe, frunzele de Aronia pot fi folosite şi în ceaiuri, foarte bogate în vitamina P. Ca aspect seamănă cu frunzele de cireș. Toamna, după primele înghețuri, frunzele devin roșii purpurii. Ceaiul are un gust și un miros de boabe de migdale. Cu adaos de miere şi lămâie are un efect foarte revigorant. La un litru de apă clocotită este suficient să adăugați 5-6 frunze, se acoperă vasul și se lasă să se răcească. În același mod pot fi utilizate și fructele uscate, la fel și ciorchinele. Primele plantaţii de Aronia din Moldova cu suprafaţa de 157,8 ha au fost înfiinţate în anii șaptezeci ai secolului XX în ocolurile silvice. Puieții au fost importați din URSS. Ideea că fructele pot fi utilizate pentru producerea sucului nu a fost abordată până la sfârșit, dar dintr-un kilogram de fructe poate fi stors aproximativ 600 ml de suc, care se păstrează cel puţin un an, daca se pasteurizează la 92° C. Sterilizarea nu este utilizată, în scopul de a păstra aromele naturale de fructe. Masa obținută după stoarcerea sucului poate fi îndulcită și pregătită ca gem sau dulceață, care au de asemenea, proprietaţi medicinale. În plus, pot fi folosite fructele întregi de Aronia pentru a face gemuri și dulcețuri, jeleuri, salate de fructe, deasemenea pentru obţinerea vinurilor, băuturilor spirtoase, lichiorurilor și tot ce se poate de preparat din struguri. Unii oameni folosesc Aronia chiar şi în salata de rosii, iar în iaurturile lactate adaugă suc de Aronia. Îngheţata cu suc de Aronia are o culoare frumoasă, purpurie. Sucul de Aronia poate fi folosit ca colorant natural în pregătirea unei varietăţi mari de prăjituri și dulciuri.

Acest mesaj are drept scop ideea de susţinere a producției de Aronia şi de a o dezvolta, pentru că acest fruct este mai mult decât un fruct,este un medicament, mult mai benefic decât multe alte produse alimentare. Fiecare gospodar poate găsi ceva spaţiu în gradina sa pentru a planta un arbust de Aronia, și să înceapă să utilizeze storcătorul de fructe, care uneori este uitat de mulți ani. Într-o epocă de extindere a producției vegetale fără utilizarea pesticidelor, există acest fruct pe care mama natură l-a dăruit omului. Ar trebui să fie introdus ca un articol obligatoriu în supermarket-uri, unde să fie vândute în stare proaspătă, așa cum este în cazul lămâei și altor fructe. Fructele proaspete pot fi păstrate în depozit la rece, precum merele sau strugurii, la 2° C. Se usucă ușor la soare sau la umbră, fără frica că se vor strica. În întreaga lume există o cerere mare pentru fructele de Aronia. După prezentarea acestei plante vă comunic ca în Olanda o cutie de 250 g de Aronia proaspătă costa 17 euro! Avem oportunități foarte mari pentru export!

Aspecte medicinale

Valoarea medicinală și nutritivă

Aronia este bogată în nutrienți și substanțe medicamentoase. Fructele conțin 25-30% substanță uscată, cele mai multe zaharuri, glucoza 6,2 - 10,8%, fibre 3.0 - 3,1%, pectina 0.63 - 0.75%, acid organic 0,7 - 1,3% și antociani (600 - 2300 mg%). Consistența lor este o comoară (1,55%) din macro și micro elemente, cum ar fi fier, calciu, cupru, iod, bor, molibden, mangan, cobalt și potasiu, precum și vitaminele C, P, PP, B6, B2, E și provitamina A. Antocianii sunt cele mai importante substanțe colorante, dar cu condiția că fructele de Aronia au ajuns la maturitate. Sa constatat că 1480 mg de antociani sunt conținute în 100 g de fructe proaspete, în timp ce concentrația de proantocianidina în 100 de grame este de 664 mg. Aceste substanțe se găsesc şi în coaja fructelor. În acest fel, planta reușește să-și protejeze conținutul fructelelor chiar și semințele din fructe, de efectele nocive ale radiațiilor UV. Culoarea și luciul fructelor atrag păsările și animalele care se hrănesc cu ele, și astfel are loc răspândirea acestora pe cale naturală. Al doilea cel mai bogat fruct în antociani dupa Aronia, este fructul matur de zmeură neagra cu aproximativ 320 mg%, în timp ce coacăza neagră  conține 250 mg%  și murele 205 mg% la 100 g de fructe.

Aronia conţine cei mai mulți antioxidanti din cele 277 tipuri de produse alimentare folosite de către om, inclusiv fructele de pădure și alte pomușoare, citrice, legume, cereale şi mirodenii. Printre antocianii din Aronia se numără acidurile: cianidin, epicatehin, acid cafeic, quercetină, delfinidina, petunidin, pelargonidin, peonidin și malvadin. Aceștia toți sunt fenoli antioxidanţi - flavonoizi. Ei sunt cei care absorb radicalii liberi. Conținutul antioxidant este exprimat în așa-numitele Unități ORAC (Capacitatea de Absobție a Radicalilor de Oxigen). Pentru Aronia  capacitatea antioxidantă este 16 062, cu alte cuvinte 16 062 de micromolecule se conţin în 100 g de fructe, ceea ce este mult mai mult decât la afine, mure, zmeură și coacăza neagră. Necesitatea zilnică a omului este de la 3000 la 5000 de unități ORAC, unui om iar fi suficient să consume aproximativ 20-30 de grame de fructe, sau cât mai multe fructe de pădure. 

Cu o astfel de compoziție, Aronia repezintă alimentul și medicamentul care reduce riscul multor boli, precum cancerul, bolile hepatice, bolile cardiovasculare, inflamațiile cronice, problemele gastro-intestinale, inclusiv ulcere, și inflamarea ochilor (uveita). Întăreşte sistemul imunitar şi este un aliment folositor - ca medicament pentru copii, sportivi și convalescenți. Aronia  încetinește procesul de îmbătrânire și are un efect antiseptic.  Antioxidanţii pot fi folositori în tratamentul bolilor cronice, cum ar fi cancerul, boli de inima, Parkinson, bronșite şi multe alte boli. Toate substanţele active pe care Aronia le generează pentru a se proteja de insecte, ciuperci, bacterii şi virusi, numite printr-un cuvânt fitoncide sau antibiotic din plante cu acţiune bactericidă și bacteriostatică, îi ofera corpului uman să utilizeze aceste beneficii ale naturii.

În alimentație și medicină Aronia este folosită în principal sub formă de suc din fructe presat la rece sau sirop. Dintr-un kilogram de fructe proaspete întregi, se stoarce aproximativ 600 ml suc consistent, închis la culoare, aproape negru, care este conservat prin pasteurizare, în ambalaje de sticlă. Acest suc este folosit diluat cu apă, ceai sau alte sucuri de fructe, cum ar fi cele de măr sau gutui. În 100 ml de suc conținutul de vitamina P (bioflavonoide) este de cel puțin 150 mg. Valoarea energetică e maxim de 63 kcal. Sucul crud trebuie utilizat cu precauție, ca și în cazul altor medicamente, de trei ori pe zi cîte 50 ml.

Aronia este, de asemenea, utilizată la prepararea gemurilor. După stoarcerea suc​​ului, rămășițele de coaja şi semințe, sunt fierte și îndulcite astfel încât să obțineți un gem. Există multe alte feluri de produse prelucrate din Aronia, ca exemplu: bomboane, iaurturi cu pulpă, înghețată, salate de fructe, salate cu roşii, vin ... Cantitățile mari de fructe pot fi folosite pentru producţia de vin, după care în tescovină se adaugă apă se lasa ceva timp, apoi se scurge sucul, se lasă să fermenteze și prin distilare obţinem țuica. Un gospodar bun nu aruncă nimic: uscați frunzele şi preparaţi din ele ceai, fructele sunt utilizate așa cum este descris mai sus, și crengile după tăiere sunt folosite la  foc.

---