Pentru ca este perioada cand trandafiri au inflorit acestia sunt frecvent atacatio de boli si daunatori .Iata cateva sfaturi pentru ingrijirea si tratarea acestora.

 

Rosa (Trandafir) este un gen de planta perena ornamentale din familia Rosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși.

Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul ca macesele trandafirului sălbatic,(Rosa canina) care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu soluri calcaroase.

Tulpina, poate fi cățărătoare sau târâtoare, de înălțime variabilă în funcție de soi (0.5 – 4 m).

Frunzele alterne, imparipenat-compuse, (cu peste 11 foliole, rar simple), însoțite de stipele, pot fi caduce sau persistente.

Florile cu 5 petale, 5 sepale și număr mare de stamine și stile, pot fi solitare, pauciforme, umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme, de diverse culori (albe, galbene, roz, roșii, etc).

Conditii de ingrijire:

Trandafirii sunt plante care cer lumina multa astfel ca se prefera plantarea lor in locuri insorite pentru a asigura arbustului o crestere normala, o inflorire abundenta, si o buna dezvoltare a lemnului. Procentul de avortare a florilor este legat de lumina insuficienta. In ce priveste caldura valorile optime sunt de 16-18 °C noaptea, 18-20 °C in zilele inorate si 22-24 °C in zilele insorite. In perioada repausului temperatura este bine sa fie cat mai scazuta adica 2-4 °C. Bineinteles ca aceste valori pot fi atinse doar in conditii de sera. Dintre soiurile de trandafiri rezistenti la frig se numara trandafirii de peisaj care rezista pana la -25, -30 °C; trandafirii urcatori Wichuriana, soiuri din grupele Floribunda si unii hibrizi Thea.

Solul trebuie mentinut permanent in stare umeda. Totusi atat excesul de apa cat si seceta sunt nefavorabile trandafirilor. Trecerea de la o stare la alta produce socuri in viata plantelor, debilitandu-le.
Trandafirii prefera solurile usoare, bogate in humus, fertile. Solurile indicate pentru trandafiri sunt lutoase, lutoase-argiloase, permeabile cu pH intre 5.5-7.5. Este necesara fertilizarea periodica cu gunoi de grajd toamna si ingrasaminte chimice toamna sau primavara.
Trandafirul este atacat in mod frecvent de foarte multe boli si daunatori care cauzeaza pagube radacinilor, tulpinilor, frunzelor si tulpinilor.

Bolile trandafirilor sunt:

1. Făinarea trandafirului se manifestă pe frunze, pe ramurile tinere, pe boboci şi chiar pe fructe, în toată perioada de vegetaţie a
plantei gazdă. Pe ambele feţe ale frunzelor atacate, apar pete diferite ca formă şi mărime. Ţesuturile din dreptul petelor suferă un proces de necroză, iar frunzele se răsucesc şi se usucă. Ramurile tinere atacate sunt acoperite de o pâslă miceliană groasă, compactă, albicioasă la început, apoi gălbuie. Bobocii florali afectaţi sunt acoperiţi de miceliul albicios, rămân mai mici şi nu mai formează flori. Alteori, florile atacate sunt mici, deformate şi cu petalele pătate.
Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti
- tratamente chimice cu Systhane Plus 24 E, Mirage 45 EC, Kumulus DF.

 

2. Patarea neagra se manifesta pe frunze, unde apar pete circulare, de 3-10 mm în diametru, de culoare negricioasă-violacee. Petele foliare sunt vizibile mai ales pe faţa superioară a limbului. Pe suprafaţa petelor foliare, se observă mici proeminenţe negricioase. Datorită atacului, frunzele bolnave cad de timpuriu, iar plantele formează puţine flori.
Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti
- tratamente chimice cu Systhane Plus 24 E, Mirage 45 EC.

3. Rugina se manifestă pe frunze, flori, lăstari. Pe faţa superioară a frunzelor apar primăvara pete galbene, în dreptul cărora, pe faţa inferioară se formează pustule (lagăre) portocalii, circulare, ce reprezintă ecidiile ciupercii. În lunile iunie-iulie, pe frunze apar pete clorotice, unghiulare, izolate la început, apoi confluente. În dreptul acestor pete, pe faţa inferioară a frunzelor, apar uredosorii ciupercii, prăfoşi, de culoare galben-deschis
Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti
- tratamente chimice cu Systhane Plus 24 E, Mirage 45 EC.

4. Putregaiul cenusiu se manifestă pe toate organele supraterane ale plantelor de trandafir. Cel mai păgubitor este atacul pe frunze, muguri florali şi flori. Organele atacate de agentul patogen se brunifică şi treptat sunt acoperite de sporulaţia formată din conidiofori şi conidii
Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti
-tratamente chimice cu Teldor, Topsin 70 PU.

5. Mana se intalneste cel mai des in spatii protejate precum serele si solariile. Se manifesta prima data la nivelul frunzelor prin schimbarea culorii in verde-maroniu cu un strat subtire de puf fin, albicios.
Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti
-tratamente cu Ortiva, Ridomil Gold MZ, Equation Pro.

6. Mozaicul trandafirului se manifesta pe frunze, unde apar pete decolorate, galbene-verzui sau galbene-deschis, dispuse de-a lungul nervurii mediane şi în jurul nervurilor laterale. Adesea se constată şi o deformare a foliolelor atacate. Bobocii plantelor bolnave se dezvoltă slab, iar florile se decolorează uneori.
 Masuri de prevenire si combatere:
- tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
-cultivarea de soiuri de trandafir rezistenti

Principalii daunatori sunt:

Paduchii verzi (tratamente cu Decis, Mospilan, Actara)

 

Paduchii testosi(tratamente cu Decis, Mospilan, Karate Zeon)

 

Paianjenul rosu(tratamente cu Envidor, Nissorun)

 

Paduchele testos

Paduchele testos

Paianjenul rosu

Paduchele verde

Paduchele verde

Întreţinerea gazonului

Cultivarea gazonului

1. LUCRARI DE INTRETINERE

1.1. TUNSUL

Tunsul regulat a gazonului este o condiţie preliminară de a obţine un gazon de calitate. În urma tăierii frecvente a gazonului rezultă lăstari mai mulţi, astfel gazonul devine mai des. Cu ajutorul tunderii frecvente este oprită formarea şi dezvoltarea seminţelor, fapt prin care creşte durata de viaţă. Tunsul cauzează stres plantelor, fapt pentru care iarba are o reacţie scăzută de formare a substanţelor nutritive, întrucât volumul rădăcinii şi adâncimea acestora se diminuează. Gazonul în urma tunderii frecvente devine mai sensibil la boli în caz de secetă, dacă îngrijire nu este corespunzătoare. De aceea trebuie căutat un compromis între capacitatea de toleranţă a gazonului şi cerinţele utilizării. În condiţii de temperaturi nefavorabile trebuie mărită înălţimea gazonului după tundere, astfel încât suprafaţa de asimilare a gazonului va fi mai mare, iar volumul rădăcinii va creste. Avantajul acestuia în practică este aratat de faptul că solul va fi acoperit mai bine şi rămâne în umbră, iar în urma înrădăcinii mai dezvoltate şi mai adânci gazonul devine mai rezistent în cazul lipsei de apă. Pe de altă parte, cu creşterea suprafeţei de asimilare, se va intensifica formarea substanţelor nutritive din care rezultă o îmbunătăţire în starea generală a gazonului. În general, se poate spune că, cu cât este mai scurt gazonul cu atât mai mult necesită executarea anumitor procedee de îngrijire complementare pe lăngă tuns.
Frecvenţa tunsului este în strânsă legătură cu alte procedee de îngrijire:

• tipul gazonului,
• componenţa soiului,
• conţinutul nutritiv al solului,
• udare,
• sezon,
• parcul de maşini,
• calitatea gazonului, etc.

Înălţimea generală a gazonului sport şi de decor este 3,5 -5 cm. La fiecare tuns este admis tăierea unei treime din lungimea totală a firului
O întrebare frecventă este dacă e indicată lăsarea firelor de iarbă tunse, ca acestea să fie o completare de substanţă nutritivă. Răspuns concret se dă numai în cunoştinţa condiţiilor locale.
Dar un lucru se poate enunţa sigur: neîndepărtarea de pe gazon a ierbii cosite se realizează numai pe vreme uscată şi în cazul în care solul dispune de o viaţă biologică corespunzătoare. Dacă procedurile de mineralizare nu au viteza necesară, pot apărea zone formate din fire de iarba uscata, cu consecinţele ei dăunătoare.
Argumente pentru îndepărtarea ierbii cosite:

• este stopat formarea filţului
• se diminuează riscul de infecţie, de îmbolnăvire
• daunele cauzate de iarba cosită lăsată pe gazon

Iarba cosită poate să rămână pe gazon în următoarele cazuri:

• tunderi frecvente, astfel cantitatea ierbii cosite este foarte mică, vreme uscată
• activitatea biologică a solului este ridicat --> dezasimilare

Intensitatea creşteii: in cursul vegetaţiei, cresterile maxime sunt în lunile aprilie-mai, în perioada de vară scade viteza de creştere, iar la începutul toamnei, sfârşitul lunii august şi toată luna septembrie cresterea este mai redusă decât primăvara, dar se realizează un nou maxim. Începând cu sfârşitul lunii septembrie perioadele între cele două cosiri se prelungeşte semnificativ.
Frecvenţa tunderii: Scopul utilizării influenţează numărul şi frecvenţa tunderilor. Pe când o păşune, se poate întreţine cu 2-3 cosiri pe an, un teren de fotbal trebuie tuns săptămânal odată sau de 2 ori, iar uniar la un teren de golf tunderea se face zilnic.
Înălţimea gazonului după tundere este un compromis între necesitătile gazonului şi cerinţele pentru care este utilizat gazonul respectiv. Gazonul de sport trebuie să fie uniform şi elastic pentru asigurarea unui teren optim ca mingea să se rostogolescă şi să sară. Acest lucru este posibil numai în cazul în care înălţimea gazonului după tundere este foarte mică, ceea ce este în contradictoriu cu necesităţile plantei. Menţinerea acestei înălţime se poate realiza cu cosiri corespunzătoare şi repetate în aşa fel încât gazonul să nu fie afectat negativ.
Tabelul de mai jos arată înălţimea gazonului după tundere în cazul a diferite tipuri de gazon:

Tipul de gazon	Înălţimea gazonului după tuns în mm	Înălţimea gazonului în mm
Golfgreen	4 – 7	4 – 7
Fairway	15 – 25	20 – 30
Teren de fotbal	30 – 50	40 – 60
Gazon ornament	40 – 60	60 – 80
Parc	50 – 60	60 – 100

La tunderile frecvente şi scurte unele tipuri reacţionează diferit. În general soiurile cu fire mai fine-delicate suportă mai bine să fie tunse mai scurt.
Tabelul următor indică nivelul minim al înălţimii gazonului după tuns la anumite soiuri, la care gazonul nu este afectat încă negativ, cu condiţia respectării progresivităţii.

Înălţimea gazonului după tuns (mm)	Soi
5 – 10	Agrostis stolonifera Agrostis capillaries
10 – 20	Poa supine
20 - 30	Festuca rubora Festuca ovina
30 - 50	Poa pratensis Lolium perenne

În cazul unui teren de fotbal cantitatea ierbii cosite este 1 kg/mp. Dacă solul are o activitate biologică corespunzătoare este în stare să asimileze şi cantitatea respectivă să se transforme în îngrăşămint.
Maşină de tuns: Calitatea tunsului depinde de calitatea maşinii de tuns iarbă.
Cea mai răspândită este maşina de tuns iarbă cu cuţite rotative. Se poate utiliza şi în cazuri în care iarba este mai mare. Preţul este avantajos, iar calitatea tunsului este corespunzător.
Cu ajutorul maşinii de tuns iarbă cu cilindru se poate realiza o calitate mai bună şi un tuns mai scurt. Randamentul maşinii este mai mare dar şi preţul de achiziţie şi de întreţinere este mai ridicat.
La ambele tipuri, printr-o reglare exactă, se realizează un tuns de calitate.

1.2. FERTILIZAREA PĂMANTULUI

Administrarea îngrăşmintelor are un rol decisiv în realizarea şi menţinerea unui gazon perfect, care suportă încercările şi-şi păstrează calităţile. Ca orice fiinţă vie şi gazonul are nevoie de nutriţie. Sunstanţele nutritive sunt asimilate de plante, dar în acelaşi timp o parte din aceste substanţe sunt eliminate cu ocazia eliminării ierbii cosite. Calitatea gazonului va creşte esenţial în cazul în care completarea substanţelor nutritive se va realiza în armonie cu conţinutul, initial al solului şi cu calitatea de conţinut nutritiv al acestuia.
Principalele cerinţe în cazul îngrăşămintelor pentru gazon:

• să servească pentru realizarea unui gazon des care suportă încercările
• riscul de ardere să fie minimă
• să fie economicos
• să producă o creştere uniformă şi pierderi de iarbă cât mai puţină
• să nu fie poluant, să nu dăuneze mediului înconjurător
• să fie utilizabil uşor, fără complicaţii

CONŢINUTUL DE SUBSTANTE NUTRITIVE A SOLULUI Datorită faptului că solul conţine o anumită cantitate de substanţe nutritive, stabilirea cantităţii de îngrăşământ administrat, trebuie aleasa în aşa fel încât să fie luată în calcul necesităţile de nutriţie a plantelor.
La o perioadă de 2-3 ani este indicată efectuarea unui examen a solului. Astfel primim informaţii despre caracteristicile fizice, de pH şi de conţinutul de subtanţe organice şi de săruri a solului, precum şi de conţinutul de makro şi micro -elemente.
Datorită faptului că, concentraţia de azot a solului este în continuă schimbare, rezultatul obţinut în urma examinării nu este constant pe toată perioada de vegetaţie. Pentru aceste motive cantitatea de azot administrat se va stabili pe baza anumitor indicatori rezultaţi din experienţă. Rezultatul examenului de sol în general conţine următoarele date:
Componenţa solului -- nisip, argilă
pH -- valoarea optimă a pH ului în cazul soiurilor de iarbă este între 5,5-7.
Conţinut de substanţe nutritive – mg/100 gr sol (P2O5- fosfor, K2O- potasiu)
NECESARUL DE SUBSTANTA NUTRITIVA, CANTITATEA DE SUNBSTANTA NUTRITIVA Cantitatea substanţelor nutritive este stabilită pe baza conţinutului de substanţe nutritive a solului şi necesitatea de substanţe nutritive a plantelor. Acesta, depinde în primul rand de modul de utilizare şi de intensitatea acestora în cazul gazonului de sport, precum şi de componenţa de soiuri din care este alcătuit stratul de gazon.
Dacă rezultatul examenului de sol arată că solul conţine substanţe nutritive la un nivel mediu, îngrăşământul administrat acoperă necesităţile plantelor, în cazul în care datorită conţinutului insuficient de substanţe de nutriţie a solului, plantele sunt subnutrite, trebuie mărită cantitatea de îngrăşământ administrat, iar în cazul de supranutrire a plantelor cantitatea de îngrăşământ trebuie redusă.
Necesarul anual de substanţă nutritivă în substanţă activă (g/m2)

Gazonul este utilizat ca:	N	P2O5	K2O	MgO
Gazon décor/ grădină	10 – 20	4	10	2
Parc, Fairway	10 - 15	4	8 – 12	1 – 2
Mediu Nivelul de utilizare Tare Gazon sport	15 – 25 25 – 35	5 – 10 5 – 10	10 – 15	2 – 3
Golfgreen	30 - 40	0 - 6	15 - 20	2 - 3

OBSERVAŢII: Necesarul de substanţă nutritivă în substanţă activă ….g/m2/an
PROPORŢIA SUBSTANŢELOR NUTRITIVE În funcţie de conţinutul de substanţe nutritive a solului în cazul fiecărui gazon, va fi elaborat un program de adminstrare a îngrăşămintelor specific gazonului respectiv. Pentru a ajunge la proporţia optimă a substanţelor nutritive trebuie utilizată o combinaţie a îngrăşămintelor cu conţinut diferit, întrucât nu există un îngrăşământ universal care se poate administra indiferent de condiţiile existente. Îngrăşămintele utilizate în practică sunt cu substanţă activă de N, NK, NPK, K, P, precum şi cele cu conţinut de micro-elemente. Avantajul administrării îngrăşămintelor cu mai multe componente combinate este că substanţele active sunt introduse în sol în cadrul unui singur procedeu.
În cazul gazonului, pe primul loc este producerea unei cantităţi cât mai mari de iarbă. Iar în agricultură plantele sunt cultivate pentru a aduce un randament mai mare de sămânţă, fructe, flori sau rădăcini.
Îngrăşământul NPK, utilizat în agricultură, se poate utiliza ca îngrăşământ pentru iarbă numai cu anumite condiţii. Datorită concentraţiei mari de fosfor iarba devine prea deasă, iar buruienile, de ex.: Poa annua vor spori nedorit. Ca urmare în cazul gazonului îngrăşământul recomandat este cu conţinut de fosfor scăzut sau chiar fără .
Excepţia constituie procesul de însămânţare sau regenerare a gazonului când este indicat îngrăşământ cu conţinut de fosfor / Eurogreen Starter/ întrucât acesta este benefic la dezvoltarea rădăcinii sămâţei încolţite., precum şi la dezvoltarea plantei în prima fază a creşterii. Alegerea îngrăşământului depinde în mare măsură şi de felul solului. În cazul solului slab, datorită spălării, conţinutul în potasiu scade substanţial, aici recomandănd-se administrarea îngrăşământului cu conţinut în potasiu.
Îngrăsământul administrat toamna trebuie să aibă în conţinut azot scăzut şi conţinut în potasiu ridicat. Azot se poate găsi în îngrăşământ sub forma în care se descompune lent, astfel încât ajută metabolismul gazonului fără să provoace creşteri nedorite.
K- potasiu ajută şi acesta la procesele de metabolism şi creşte imunitatea plantelor în caz de secetă şi în timpulu iernii., dar şi toleranţa la zilele de caniculă în perioada de vară.
În cazul în care îngrăşământul se găseşte sub formă de sulfat de potasiu , scade riscul de spălare sau de ardere.
Microelementele, cum rezultă şi din denumire, sunt necesare în cantităţi foarte mici, dar lipsa lor opreşte procesul de dezvoltare a plantelor.
Straturile de suport slabe cu conţinut mare de nisip au nevoie de o suplimentare de microelemente, ceea ce se realizează cu ajutorul îngrăşămintelor de iarbă cu conţinut de microelemente .
TIPURI DE ÎNGRĂSĂMINTE Îngrăşămintele diferă între ele în privinţa tipurilor, conţinutului de elemente active şi în proporţia substanţelor nutritive. Îngrăşămintele se pot clasifica în:
Îngrăşământ anorganic/mineral/, organic, anorganic-organic, cu efecte de activitate prelungită.
În conditiile actuale de completare a substantelor nutritive, un rol important joaca îngrăşămnintele cu efect prelugit .
Caracteristicile benefice ale îngrăşământului sunt:

• minimalizează riscul de ardere, datorită faptului că substanţele nutritive sunt eliberate lent prin procedurile reglate de microorganisme a solului
• componenţa de substanţe nutritive e realizată în conformitate cu necesităţile gazonului
• nu induce creşteri maxime datorită descompunerii lente a substanţelor nutritive
• favorizează formarea unei rădăcini mai adânci
• granule mărunte (mărimi: elit, mini, standard)
• nu reţine apa
• este ambalat în saci hârtie căptuşiţi cu folie, de 25 de kg, cantitate suficientă pe 1000 mp, uşor de transportat şi de manipulat
• nu este poluant

ÎNGRĂŞĂMINTE CU EFECT PRELUNGIT Aceste produse sunt caracterizate de o activitate bună, favorabilă în prima fază creşterii-dezvoltării şi cu o alimentare uniformă pe o perioadă lungă cu substanţe de nutritive. Acesă alimentare uniformă cu azot se realizează prin combinarea tipurilor care au activitate imediată, medie şi prelungită.
Transformarea elementelor active din forma de lanţuri lungi în forme mai scurte este realizată cu ajutorul microorganisme şi este legată direct de factorii de creştere naturală /temperatura solului, umiditatea solului/, factori care în general influenţează direct creşterea-dezvoltarea plantelor. Astfel se va realiza o utilizare a îngrăşământului conform necesităţilor.
MĂRIMEA GRANULELOR INGRĂSĂMINTELOR Mărimea granulelor de îngrăşământ influenţează împărţirea uniformă a substanţelor active. Granulele trebuie să fie omogene, de acelaşi dimensiuni şi cu conţinut de substanţă nutritivă identică.
Granulele mai fine îndeplinesc acea condiţe preliminară ca fiecare smoc de iarbă să fie alimentat cu substanţe nutritive suficient. Dacă o granulă mai mare administrată în cantităţi mai mici, conţine aceeaşi cantitate de substanţă nutritivă, în jurul granulelor va fi o supradozare, iar suprafaţa mai îndepărtată nu va fi alimentată suficient. Mai ales în cazul terenurilor tunse regulat şi repetat este avantajos administrarea îngrăşămintelor cu granulatie mai fine, astfel încât intră uşor în stratul de gazon şi nu vor fi eliminate odată cu îndepărtarea ierbii tunse.
PERIOADA DE ADMINISTRARE A INGRĂŞĂMÂNTULUI Perioadele de administrare de îngrăşăminte, precum şi numărul lor este în strână legătură cu modul şi intensitatea de utilizare. În perioada martie-mai, după pauza de iarnă a vegetaţiei, începe o creştere intensivă. Stratul de sus al gazonului, care în urma utilizării în timpul iernii, este uzat puternic, necesită prima administrare de îngrăşământ., prin care va fi facilitată regenerarea gazonului. În cazul uzurii mai scăzute prima administrare de îngrăşământ va fi la mijlocul lunii aprilie.
Necesitatea de substanţe nutritive a gazonului sport este ridicată şi în perioada iunie – august. La începutul verii gazonul este în faza de regenerare ceea ce este facilitat printr-o completare abundentă cu substanţe nutritive. În lunile iulie-august încetinirea creşterii, din cauza caniculei, va fi compensată prin administrarea de îngrăşământ. Pe lângă respectarea mediului înconjurător scopul este menţinerea unui gazon perfect care suportă o utilizare continuă. Aceasta va fi condiţia preliminară a supravieţuirii perioadei de iarnă. Terenurile care sunt supuse la o solicitare mai scăzută, ultima administrare de îngrăşământ va fi la sfârşitul lunii august începutul lunii septembrie.
După sfârşitul lunii septembrie nu este indicată administrarea îngrăşământului cu conţinut de azot, deoarece ar fi favorizată o creştere intensivă înainte perioadei de hibernare a ierbii şi o scădere a capacitaţii de rezistenţă împotriva bolilor.
La sfârşitul lunii octombrie, în cazul terenurilor solicitate şi în timpul iernii, trebuie administrate îngrăsăminte de toamnă. Aceasta ajută formarea rădăcinii, precum şi la inmagazinarea substanţelor nutritive şi totodată va creşte capacitatea de rezistenţă împotriva bolilor şi frigului. După stabilirea perioadelor optime de administrare a îngrăşământului trebuie elaborat planul concret de fertilizare. În funcţie de cantitatea propusă şi compoziţie a îngrăşământului este stabilită substanţa activă curată care va fi folosită.
TEHNICA DE ADMINISTRARE A INGRĂSĂMÂNTULUI Pe lângă stabilirea tipului şi cantităţii de îngrăşământ administrat, în faza de completare a solului cu substanţe nutritive, ultimul pas important îl constituie împrăştierea uniformă şi precisă. Prin supraalimentare rezultă arderea gazonului, poluarea mediul înconjurător, iar în caz de subalimentare duce la lipsa unor substanţe nutritive. Administrarea se face pe timp frumos, ca toate granulele să ajungă direct pe sol. Excepţie fac îngraşamintele cu conţinut de ierbicid care sunt utilizate sub formă solidă şi vor fi utilizate pe un gazon umed, întrucât granulele rămân pe firul ierbii, având un efect mai puternic asupra buruienilor.

1.3. UDAREA

În cazul ruloului de gazon:
La montarea ruloului de gazon, imediat după prima tasare se trece la udarea gazonului rezultat.
Regula de bază: niciodată gazonul nu poate fi lăsat fără apă, iar cantităţile pe care trebuie să le folosim sunt de 15 l/mp. Cu cât se trece mai repede la această fază cu atât gazonul devine mai rezistent, dar în primele 3 săptămâni trebuie să aibă loc cel puţin 3 udări pe zi.
Necesitatea de apă a gazonului
Cantitatea de precipitaţii nu asigură necesitatea de apă a gazonului, întrucât niciodată ploile nu vor veni la timpul oportun şi în cantităţile necesare. Necesităţile de apă a gazonului sunt în funcţie de climă, de soiurile de seminţe folosite, de sol, de factorii înconjurători şi în primul rand de temperatură.
Luând în considerare condiţiile mai sus arătate, cerinţele de apă a gazonului sunt: 1 -7 litru/m2/zi = 10 -70 m3/ha/zi.
Tabel nr. 1. Necesitatea de apă a gazonului în funcţie de temperatură:

Necesitatea de apă a gazonului în funcţie de temperatură
Temperatuă maximă Celsius	Necesitatea de apă/mm/zi	Intervalul de udare
Peste 35 C	> 8	2 – 3
30 - 35	6 – 8	3 – 5
25 – 30	4 – 6	5 – 8
20 - 25	3 – 4	7 – 9
15 - 20	2 - 3	7 - 9

În general se recomandă udări mai abundente în cazul în care acest lucru se face mai rar. Udarea mai desă în cantităti mai mici, poate duce la putrezirea rădăcinii, întrucât rădăcina este tot timpul într-un mediu umed, ducând la uscarea gazonului şi la scăderea rezistenţei de călcare a ierbii. Acest lucru provoacă şi la înmulţirea buruienilor de tip Poa annua şi Poa trivialis.
Este importantă urmărirea cantităţilor de precipitaţii şi a cantităţilor de apă folosite pentru udare, fapt pentru care este recomandat ţinerea unui registru de evidenţă. Prin alegerea soilor de seminţe corespunzătoare putem reduce cantităţile de apă necesare întreţinerii gazonului.
Întrucât apa pentru înreţinerea gazonului este o sursă limitată şi destul de costisitoare vom încerca pe cât posibil să reducem udările la strictul necesar. În acest caz ne poate ajuta o tehnică avansată de udare a gazonului cum ar fi: alegerea timpului potrivit pentru udare – udare după apusul soarelui, reglarea corectă a aspersoarelor, pe suprafeţele corespunzătoare, în perioade fără vânt.

1.4. AERAREA GAZONULUI

La suprafaţa solului, pot apărea covoare de filţuri formate din resturi vegetale uscate. În cantităti mici are un rol benefic, dar în cantităţi mari poate duce la distrugerea gazonului. În cantităţi mici protejează umiditatea solului şi alunecările care se pot întâmpla pe terenurile de fotbal. În cazul dezvoltării într-un ritm mai mare de cât cel normal poate duce la formarea unui strat de turbă. Acest strat este un izolator cu pH-ul scăzut, împiedicând transferul de apă, substanţe nutritive şi de oxigen.
În condiţii nefavorabile se poate forma pe perioada unui an un strat de filţ de 1 cm. Până la un cm nu creează probleme încât are un rol benefic asupra gazonului. Însă la un strat de peste 1 cm este capabil să reţină până la 20 l de apă/mp, oprind pătrunderea apei în sol, care este foarte dăunătoare pe timp de vară. Printr-o aerisire corectă a solului putem să eliminăm până la 1 kg de filţ/mp.
Efectele negative a filţului sunt următoarele:

• îndesirea buruienilor în gazon
• rezistenţa slaba faţă de boli
• reţinerea de apă şi substanţe nutritive
• micşorarea puterii de înrădăcinare
• suprafaţă buretoasă

În următoarele cazuri iarba cosită poate să rămână pe gazon:

• timp însorit
• o dispersare egală
• cosire repetată
• teren cu viaţă biologică activă

Neîndepărtarea ierbii cosite trebuie decis în fiecare caz în parte. Aerarea gazonului constă în procedura de îndepărtare a stratului de filţ a gazonului cu ajutorul unei maşini speciale. Perioada cea mai optimă pentru efectuarea aerisirii este primăvara şi/sau începutul toamnei. În perioada de vară nu este recomandată efectuarea aerisirii. Aerisirea se face pe timp însorit. În grădini manual cu ajutorul greblei, iar pe suprafeţe mai mari cu ajutorul maşinii speciale pentru aerisire. Calitatea aerisirii depinde de distanţa cuţitelor maşinii cu care este efectuat lucrarea. Materialul scos trebuie eliminat de pe gazon. Un teren îmbibat puternic cu filţ se poate aduce la starea normală numai prin aerisiri repetate.

1.5. GAURIREA GAZONULUI

Partea gazonului expusă îndesirii este stratul superior de câţiva cm. Urmarea îndesirii: împiedică circulaţia aerulul în stratul de gazon. Cu ajutorul procedurii de găuriri successive va fi înbunătăţit efecient aerisirea stratului superior a gazonului. Prin procedura de găurire cu ajutorul maşinii sunt efectuate găuri de 5-10 cm adâncime, care au următoarele efecte asupra gazonului:

• scade îndesirea stratului superior a gazonului
• va fi înbunătăţită capacitatea de absorbire a apei a gazonului
• va ajuta la dezvoltarea rădăcinilor şi a schimburilor de gaze
• diminuează formarea stratului de filţ

Aparatul de găurit are cel mai bun randament când are spinii conici, găuriţi şi realizează dopuri extraşi din sol. În cazul în care colţi nu sunt găuriţi realizează o şi mai mare tasare a terenului. Densitatea găurilor realizate înfluenţează eficienţa lucrării. Perforatorul Eurogreen realizează pe m2 300-400 găuri de 5-7 cm adâncime. Înainte de începerea lucrării, gazonul trebuie pregătit, prin udare, la parametri optimi pentru obţinerea unui rezultat cât mai bun. Lucrarea are efect tot timpul anului asupra calităţii gazonului. În cazul unui teren bine închegat obţinem un rezultat mai bun prin împrăştierea de nisip. Găurile rezultate în urma lucrării vor fi umplute cu nisip cuarţos pentru înbunătăţirea menţinerii apei în sol. Dopurile rezultate în urma găuririi pot rămâne pe teren , pot fi amestecate cu nisip sau pur şi simplu îndepărtate.
Aerisirea se mai poate realiza prin tăierea de brazde înguste cu cuţite speciale în gazon, lucrare ce realizează o aerisire mai bună a solului (strat superior). Prin brăzdare se obţine un efect mai bun decât prin alte metode de aerisire a gazonului.

1.6. ÎMPRĂŞTIEREA NISIPULUI – TOP DRESSING

Împrăştierea regulată de nisip cuarţos duce la:

• înbunatăţirea aerării si oxigenării solului
• denivelările vor fi eliminate
• suprafţa solului va fi mai uscată
• combinată cu perforarea solului va rezulta un sol mai nisipos
• ajută la eliminarea stratului de filţ

se vor folosi 2-6 kg nisip pe mp. Cantităţi mai mari se vor împrăştia în 2 tranşe. Lucrarea de împrăştiere a nisipului se combină cu găurirea solului pentru a da rezultate şi mai bune. Nisipul să fie fără argilă şi calcar şi să reziste îngheţului, granule între 0 şi 3 mm. Se mai poate folosi nisip spălat sau rezultat prin excavaţii ori piatră concasată mărunt. Granulele colţuroase realizează un aeraj mai bun decât granulele rotunde. Se vor folosi annual de 2-3 ori 2-5 l/m2. La terenurile cu sol lutos se vor folosi granule mai mari iar la terenurile mai slab închegate se vor folosi nisip cu granule mai mici.
Împrăştierea se face uniform şi în funcţie de îmbunătăţirile aduse înainte solului. Eurogreen Portax face faţă tuturor acestor cerinţe.
Top Dressing, terminologia internaţională a împrăştierii nisipului, a cărui importanţă este că, iarba deja existentă va fi tratată pe suprafaţă cu un material care ajută la dezvoltarea gazonului. Acest material în cele mai multe cazuri este format din: nisip spălat, compost şi anumite componente de îngrăşăminte. În fapt se realizează îmbunătăţirea structurii solului, completarea solului cu subbstanţe nutritive, nivelarea solului. Administrarea acestui component se recomandă pentru terenurile sportive cu iarbă şi teren nisipos.

2. IMBOLNAVIRI ALE GAZONULUI

În natură se găsesc ciuperci şi bacterii care duc la îmbolnăvirea gazonului. Îmbolnăvirile pot apărea oricând, indiferent de locaţia terenului. Printr-o îngrijire adecvată şi prin utilizarea tehnicii agricole şi prin utilizarea echilibrată a compuşilor necesari solului se va diminua în mod semnificativ îmbolnăvirea gazonului.
În general factorii care duc la îmbolnăvirea gazonului sunt prezenţi peste tot, dar totuşi îmbolnăvirea apare numai în cazul în care rezistenţa gazonului la îmbolnăviri scade şi se creează condiţii optime pentru îmbolnăvire.
Cele mai frecvente microorganisme care produc boli sunt: Microdochicum (mucegai alb), Typhula, Corticium, Sclrotinia (pete de dolar), Marasmius (cuiburi de ciuperci), Rhizoctonia (pete maronii), Dry-Patch, Pythium,Ophiobolus, Fusarium, Colletotrichum, Drechslera, Puccinia (rugina)
Forma de manifestare a bolilor este în funcţie de: starea gazonului, de lungimea rezultată în urma cosirii şi de alţi factori. Identificarea îmbolnăvirii este dificilă întrucât acestea apar concomitent.
Rugina
Corticium sp.
Simptome: în timpul vegetaţiei într-un mediu umed apare pentru început o decolorare maro deschis care devine galbenă, pe frunză apărând pete rozalii de miceliu, iar în cazul unei îmbolnăviri mai grave apar suprafeţe mari roşii.
Prevenire: o dozare optimă de substanţe nutritive, o tundere mai scurtă, diminuarea stratului de filţ, aerisirea solului
Puccinia
Simptome: este provocată de baceria care duce la ruginire (galben-negru-maro), pe frunze apar pete de diferite culori, sporii se găsesc pe suprafaţa firelor de iarbă şi se propagă prin tunderea ierbii, cu ajutorul vântului şi prin paşi, este caracteristcă perioadei de vară.
Prevenire: evitarea situaţiilor de stres, uscarea suprafeţei, eliminarea factorii care ajută la răspândirea bolii- berberis, alegerea solului corespunzător
Ophiobolus

Simptome: pentru începur apar cercuri cu diametru de 5-10 cm, marginile cărora au culoarea bronzului, prin agravarea bolii aceste cercuri se dezvoltă, mărindu-şi circumferinţa, în centrul cercurilor apărute iarba de gazon moare apărând în locul ei diferite burueni, se dezvoltă sub forma cuibului de ciuperci, extinzându-se în fiecare an, la această boală sunt expuse soiurile de: Agrostis şi golf green Prevenire: boala este ajutată de soluri calcificate şi în cazul adminstrării de substanţe nutritive nediversificate, sulfatul de fier creşte rezistenţa gazonului la această boală, soiurile de Festuca sunt în general rezistente

Mucegaiul alb – Microdochium/ Gerlachia nivalis
Simptome: din toamnă până în primăvară gazonul poate fi afectat de mucegaiul alb, dar cele mai semnificative îmbolnăviri se pot observa după topirea stratului de zăpadă, pe frunze apar pete de culoare albicioasă, gri, roşiatică, iar pe gazon apar cercuri ovale cu diametru în jur de 30 cm care pe parcurs se vor contopi, pe locuri intensive îmbolnăvirea este mai puternică de exemplu în cazul soiului golfgreen, în general iarba nu moare ci se regenerează de la mijlocul cercului spre exterior, dacă solul are o concentraţie mare de pH îmbolnăvirea este mai accentuată.
Prevenire: tratarea suprafeţelor afectate cu produse chimicale, îngrăşăminte cu conţinut de potasiu şi fier, menţinerea suprafeţei solului în stare uscată, adunarea de pe gazon a ierbii cosite, diminuarea stratului de filţ.
Pete ale frunzelor – Helmintosporium/Drechslera
Simptome: pe frunză apar pete maronii cu margini negre, care cu agravarea bolii devin din ce în ce mai mari, centrul petelor moare şi devine galben, iar în cazul îmbolnăvirilor grave planta moare complet iar pe gazon apar suprafeţe fără iarbă, se propagă în perioada cu temperaturi mai scăzute de 15 -25 C şi în condiţii umede.
Prevenire: evitarea situaţiilor de stres, administrarea îngrăşămnântului cu conţinut de Nitrogen scăzut şi cu conţinut de Potasiu ridicat, uscarea suprafeţei prin metoda perforării şi aerisirii.
Pata de dolar – Sclerotinia
Simptome: Pentru început apare pe gazon o decolorare gălbuie de 2 cm, care pe parcurs se extinde, la marginile firului de iarbă se găsesc micelii de culoare alburie, temperatura ridicată şi mediul umed sunt factori care favorizează agravarea bolii. Se propagă prin tunderea ierbii şi prin paşi, este caracteristc soiurilor Poa şi Festuca
Prevenire: menţinerea suprafeţei solului în stare uscată, optimizarea transferului de aer, udare corespunzătoar, eliminarea stratului de filţ, evitarea îngrăşământului de toamnă cu conţinut în Nitrogen şi primăvara cu conţinut în potasiu.
Phytium

Simprome: îmbolnăvirea este carcteristică în perioada de vară şi are forme de manifestifestare dierite în funcţie de vârsta gazonului. Îmbolnăvirea în faza de încolţire se manifestă în moartea completă a plantlor ieşite, firele ierbii se uscă şi planta se poate smulge uşor din pământ iar rădăcina plantei are o culoare închisă. Ín gazonul existent de câţiva ani apar suprafeţe decolorate de culoare gri care pe parcurs se vor contopi. În această fază simptomele sunt asemănătoare cu simptomele apărute în caz de secetă, dar la o examinare mai atentă a plantei observăm că aceasta se poate smulge uşor din sol iar rădăcina are o culoare închisă cu firele de iarbă decolorată într-o culoare gri-gălbuie. Miceliu apare numai în condiţii umede. Prevenire: trebuie eliminat stratul îndesit al gazonului, udarea să fie efectuată dimineaţa ca frunzele să se usce cât mai repede, trebuie evitat udarea în exces şi însămânţarea deasă, stratul de filţ trebuie diminuat, iar îngrăşământul administrat să fie cu conţinut de potasiu.

Typhula

Simptome: îmbolnăvirea este carcteristică în perioada de iarnă întrucât în perioada de vară celulele reproductive sunt în stare de repaus. Îmbolnăvirea se formează de multe ori sub stratul de zăpadă, astfel încât prezenţa este sesizată numai după topirea stratului de zăpadă prin apariţia suprafeţelor uscate de o culoare gri. Primăvara pe suprafeţele firelor de iarbă se poate observa celulele reproductive de mărimea capului unui ac de gămălie în culoare portocalie. Plantele suprafeţelor afectate nu sunt moarte şi de obicei primăvara se regenerează. Prevenire: trebuie evitat administrarea îngrăşământului cu conţinut de Nitrogen toamna, iar primăvara trebuie mărit cantitatea de îngrăşământ cu conţinut în potasiu, iar prin aerisirea gazonului şi îndepărtarea ierbii cosite gazonul devine mai rezistent împotriva bolilor.

Dăunători
Insecte, larve, nematozi, etc.
Aici se includ şi larvele insectelor care trăiesc în sol. Pe lângă insecte daunele sunt cauzate şi de rozători, şoareci de camp, şobolani, cârtiţe etc.
Procesul de hrănire a acestor dăunători au consecinţe nefaste asupra gazonului prin distrugerea plantelor şi prin formarea unor denivelări , cât şi prin geleriile realizate.
Dacă insectele, larvele, nematozii proliferează plantele ale căror rădăcini au fost mâncate se uscă. Consecinţele nefaste se pot observa pe suprafaţa gazonului, plantele uscate nu mai au rădăcini. Alte consecinţe nefaste constau în denivelările realizate de cârtiţie şi păsări care datorită sporirii nedorite a insectelor, larvelor şi nematozilor consideră gazonul o sursă de alimente.
Prevenirea se realizează prin dezinsectie a solului. Când consecinţele nefaste sunt deja vizibile este târziu utilizarea metodei de prevenire întrucât planta deja este distrusă.
Nimicirea dăunătorilor este îngreunată de faptul că pot exista mai multe generaţii în diferite faze de dezvoltare şi la adâncimi diferte a solului astfel încât tratarea solului cu soluţii insecticide este mai dificilă. În condiţiile favorabile de reproducere, în unele sezoane ele pot realiza daune locale. Apariţia acestor dăunători este mai probabilă în cazul suprafeţelor neîngrijite sau în apropierea pădurilor

Flori care se deschid noaptea

Excelent

Cancel Rating

Exista flori care infloresc numai pe timp de noapte, mai exact pe masura ce soarele incepe sa apuna. Inflorind doar pe durata noptii, parfumul acestor flori poate fi suficient de puternic pentru a va intoxica pentru o lunga perioada de timp. Se cunosc multe flori ce infloresc noaptea, care isi deschid petalele numai dupa asfintit. Aceste flori infrumuseteaza gradinile in orele sublime de seara, in orele in care ne relaxam dupa o zi lunga de lucru.

Flori care se deschid noaptea

O lista completa de flori care se deschid noaptea este o sarcina destul de dificila avand in vedere ca exista multe specii de flori inca necunoscute si nedescoperite de catre om. Exista insa multe astfel de flori frecvent intalnite in multe parti ale lumii, care sunt o parte integranta a multor gradini.

Trompeta ingerului

Aceste plante cu flori fac parte din familia Solanaceae si sunt originare din America de Sud. Aceste plante sunt arbusti sau arbori cu flori ce atarna care seamana cu niste trompete. Trompeta ingerului tinde sa fie mai mare de 14 centimetri in lungime si se gaseste intr-o varietate de culori, inclusiv alb, galben, portocaliu, roz si rosu. Aceste flori inmiresmeaza natura, emanand un miros de citrice.

Trompeta ingerului

Primula de seara (luminita de seara)

Cunoscute si sub numele de cupele soarelui si picaturile soarelui, aceste flori cresc in deserturi si cele mai multe specii gasite in desert tind sa aiba flori albe. Primulele de seara au, de asemenea, flori galbene, violet, roz si rosii. Exista chiar si o specie care infloreste alba si apoi devine roz. Una dintre caracteristicile unice ale acestei flori este stigmatul cu patru ramificatii ce formeaza o structura in forma de X.

Primula de seara

Regina noptii (nicotiana)

Aspectul acestei flori difera foarte mult in functie de specie. Florile acestei plante se gasesc intr-o mare varietate de culori, de la roz, violet, rosu, alb la un verde neobisnuit. Forma florii este de asa natura incat seamana foarte mult cu o trompeta, dar dimensiunea ei variaza foarte mult. Aceasta planta este una anuala, inflorind intre lunile iunie si octombrie.

Regina noptii (nicotiana)

Heliotropul gradinii

Originara din Peru, una dintre caracteristicile cele mai distinctive ale heliotropului gradinii este parfumul sau puternic, care aminteste de multe ori de vanilie. Aceasta planta este cunoscuta si sub numele de „placinta cu cirese" si este usor de semanat in aproape toate tipurile de sol si in orice conditii meteorologice. Florile sunt, in general, de culoare alba, roz, lavanda deschisa si infloresc intre lunile iulie si august. Heliotropul gradinii a fost o floare populara in epoca victoriana.

Heliotropul gradinii

Lamaita (Mock Orange)

Numele „Mock Orange" al acestei flori provine de la parfumul ei caracteristic, similar cu cel al florilor de portocal. Specii salbatice de flori, lamaitele sunt similare cu florile citricelor. Aceste plante cu flori sunt originare din America, America Centrala, Asia si Europa de Sud-Est. Arbustii pe care cresc aceste flori au de obicei de la unu la sase metri inaltime. Lamaitele sunt de obicei de culoare alba.

Lamaita

Floarea lunii

Ca multe dintre florile ce se deschid noaptea, floarea lunii este de culoare alba, astfel ca pot sa atraga fluturii care zboara noaptea, ce ajuta la procesul de polenizare al acestei flori. Aceste plante cu flori pot creste pana la 20 de metri inaltime, dar de multe ori acest lucru depinde de conditiile in care sunt plantate. Floarea lunii are un miros placut, motiv pentru care se afla printre preferintele multor gradinari.

Floarea lunii

Floarea de cactus peruvian (night blooming cereus)

Numele „night blooming cereus" este numele dat tuturor speciilor de flori de cactus care infloresc pe timp de noapte. Exista multe fapte eronate privind incadrarea acestei plante cu flori, inclusiv convingerea ca aceste flori infloresc anual si numai cand e luna plina. Aceasta floare este cunoscuta si sub numele de „printesa noptii", fiind cunoscuta pentru mirosul placut. Culoarea cea mai frecventa a acestei este culoarea alba.

Floarea de cactus peruvian

Iasomia de noapte

Aceste flori sunt cele mai frecvent intalnite in Indiile de Vest si Asia de Sud, in tari ca India si Bangladesh, avand un miros foarte puternic. Floarea creste pe un arbust care poate atinge inaltimea de patru metri. Iasomiile de noapte au in general culoare alba, cu o tenta de verde. Exista unele soiuri de plante care au flori de culoare galbena, dar acestea sunt mai putin intalnite.

Iasomia de noapte

Brumarelele de noapte

Cunoscute si sub numele de „bomboanele miezului noptii", aceste flori au un parfum foarte puternic. Multi oameni cred ca parfumul aduce spre miere, migdale si vanilie. Brumarelele de noapte sunt foarte intalnite in gradini. Florile sunt adunate in mici manunchiuri, si sunt, in general, de culoare alba sau rosie. In timpul zilei sunt inchise si incep sa se deschida la asfintit.

Brumarelele de noapte

 

Salcamul, copacul parfumat                                                                                                         

Salcamul, copacul parfumat este unul din cei mai rezistenti copaci cu flori. Fructul salcamului nu se consuma, ba chiar din contra este chiar daunator, dar florile facute de salcam sunt unele din cele pe care albinele le adora, iar mierea de salcam este una din cele mai fine, mai aromatae si mai cautate.
Salcamul, pe numele lui oficial Robinia pseudacacia, este un arbore adus in Europa, din America de Nord dupa 1600, dar a reusit sa se adapteze extrem de repede si sa cucereasca tot continentul.
Salcamul prolifereaza foarte usor, tolereaza tot felul de tipuri de soluri, inclusiv pe cele foarte sarace, creste repede, este foarte rezistent, suporta caldura, gerul, seceta si face fata cu succes la zonele cu vant puternic, avand in plus calitatea de a fixa foarte bine solul. Exista riscul ca unele zone sa fie cucerite de salcam, care poate inlocui arborii specifici regiunii, ceea ce poate duce la dereglarea echilibrului in zona. S-a intamplat asa in Oltenia, in Dobrogea, unde padurile de salcam au inlocuit padurile de fag si mesteacan.
In complensatie lemnul salcamului este din categoria celor cu esenta tare, fiind foarte bun pentru foc dar si pentru prelucrare.
Daca vrei sa plantezi un salcam trebuie sa stii ca este foarte posibil ca vitalitatea si rezistenta acestuia sa-ti produca neplaceri in timp, salcamul rasarind in mod spontan in jurul unei plante mama. Am intalnit deseori cazuri de livezi stricate din cauza vitalitatii salcamilor.

Salcamul este insa un arbore binevenit printru imprejmuiri, poate tine loc de garduri si liziere, dat fiind faptul ca este rezistent, are spini naturali, suporta sa creasca inghesuit si ajunge la maturitate repede. Mai mult, florile de salcam, foarte parfumate sunt o bucurie dulce penntru albine fiind o sursa importanta de nectar pentru productia de miere.

In gradina salcamul este preferat pentru ca, desi este un arbore inalt, este foarte solid, iar riscul de prabusire este minim, iar frunza rara nu blocheaza razele soarelui, facand in acelasi timp umbra.

 

Ingrijirea unui bonsai

 

Multe persoane cred ca bonsaiul este o planta, insa acesta este de fapt o forma de arta. Bonsaiul provine din China, unde a aparut pentru prima data cu mii de ani in urma. In prima faza, acesta arta a fost numita pun-sai si presupunea cresterea unei specii de copac intr-o tava. Primele exemplare ale acestor pomi au avut frunzele mici, ramuri cu forme ciudate si trunchiuri contorsionate

Acum bonsaiul urmareste recreerea unui peisaj minimalist, la baza caruia se afla studiul cresterii plantelor in mediul lor natural. Daca sunt ingrijiti bine, bonsaii pot vor trai si cateva sute de ani, devenind mosteniri de familie.

Exista doua tipuri de bonsai: tropicali si de climat temperat. Din tipul bonsailor tropicali fac parte: Ficus, Serissa sau Bougainvillea. Acestia nu sunt capabili sa se adapteze la temperaturi scazute, drept urmare este obligatorie protejarea lor impotriva frigului. In schimb, bonsaii de climat temperat (Artar, Ienupar etc.)sunt rezistenti la temperaturi mai scazute, insa din cauza radacinilor ce se afla la suprafata pamantului necesita o protectie pe perioada lunilor geroase.

 

1 Ingrijirea bonsailor

Dupa ce copacelul a ajuns in stadiul de bonsai, pentru mentinerea lui este bine sa il ingrijesti dupa anumite reguli daca vrei ca acesta sa creasca frumos in continuare.

Aceste plante nu sunt deloc greu de ingrijit, desi multa lume sustine acest lucru. Trebuie doar sa le pozitionezi intr-un loc luminos, sa stii cum sa-i tunzi si cat sa-i uzi.

2 Pozitionarea

Bonsaii au nevoie de multa lumina naturala. Pozitioneaza-i intr-o incapere luminoasa, aproape de fereastra, pentru a lasa razele soarelui sa ajunga pana la el. Este important ca acestia sa stea in bataia luminii soarelui circa 5 ore pe zi deoarece bonsaii vor creste mai frumos si vor fi mai sanatosi. Ei isi iau o parte din hrana din razele soarelui. Lipsa soarelui poate duce la dezvoltarea unor probleme de slabiciune a frunzelor si chiar la pierderea plantei.

In perioada lunilor de vara este indicat sa tii planta afara, insa fereste-o de razele soarelui in zilele caniculare. Daca planta este asezata pe ciment sau langa un perete de ciment, nu o lasa in bataia soarelui mai mult de o ora. Acesta ii va afecta radacinile si planta poate muri. De asemenea, daca locuiesti aproape de mare fereste pomisorul de briza marii, fiindca aerul sarat nu-i prieste.

Daca tii bonsaiul langa geam sau langa perete, intoarce-l o data pe saptamana la 180o. Acest lucru il ajuta sa creasca uniform si il va mentine in forma.

3. Udarea

Cheia succesului in arta cresterii bonsailor o reprezinta udarea corecta. Udarea excesiva, dar si lipsa udarii, pot duce la uscarea plantei si pieirea ei.

Bonsaii au nevoie permanenta de umiditate. Pentru a stabili la cat timp trebuie udat este bine sa stii ca acest procedeu difera de la un bonsai la altul, in functie de: specie, dimensiuni, de substratul folosit, de varsta plantei sau anotimp. Asadar, acesta multitudine de variabile nu permite stabilirea unor reguli precise pentru udarea plantei.

Un procedeu de udare care poate fi aplecat cu success la totate tipurile de bonsai, este scufundarea vasului in care acestia stau, intr-un recipient cu apa. Nivelul apei este indicat sa acopere ghiveciul si sa ajunga pana la inaltimea de circa 2cm al trunchiului acestuia. Lasa ghiveciul in apa pana cand ies toate bulele de aer din pamant, insa nu mai mult de 2-3 minute.

ATENTIE! Nu lasa bonsaiul prea mult in apa ci doar pana cand pamantul este saturat, altfel este posibil ca acesta sa moara.

Procedeul se va repeta doar cand pamantul se usuca. Poti sa-ti dai seama cand planta trebuie udata iar, incercand pamantul cu degetul. Daca solul este umed, spongios sau moale, nu este nevoie sa-l uzi.

De asemenea, nu uita sa pulverizezi apa pe frunze. Acest procedeu are rolul de a curata planta de praf si totodata de a-i asigura umiditatea de care are nevoie.

4. taierea ramurilor

Prin tunderea ramurilor bonsaiului, ii dai forma dorita, ajuti ramurile si tulpina sa se ingroase si sa fie mai puternice si totodata, ramurile vor face noi muguri.

ATENTIE! Nu tunde bonsaiul oricand. Acestia se tund numai in perioada potrivita, in functie de specia pe care o detii. La cele mai multe specii taierea ramurilor se face primavara, iar la altele se face vara sau chiar toamna.

Taierea are rolul de a indeparta ramurile care nu corespund stilului ales, de a stimula cresterea ramurilor mici si reinmugurirea acestora si de a da forma dorita bonsaiului.

In cazul in care cumperi planta, atunci cand o aduci acasa uita-te cu atentie la ramurile acesteia si tunde-le pe cel care sunt in plus. Pentru a nu tunde orice ramura, este bine sa tii cont de urmatoarele lucruri: se vor tunde ramurile care se intersecteaza intre ele sau cu trunchiul, ramurile drepte care ies din coronament si ramurile care se indreapta catre sol.

ATENTIE! Daca nu ai inteles procedeul de taiere a ramurilor sau crezi ca nu vei face fata, cel mai bine este, ca prima data, sa apelezi la un specialist pentru a-ti clarifica toate nalamuririle. In plus vei invata mult mai usor atunci cand iti arata cineva la fata locului.

5. Transplantarea bonsaiului si taierea radacinilor

Nu folosi pamant de gradina, deoarece ii poate face rau bonsailui.

Transplantarea se face o data la 2-3 ani. Scoate planta cu grija din ghiveciul in care se afla si taie cu grija o treime din lungimea radacinilor sale. Planteaza apoi planta in noul ghiveci.

De asemenea, este bine sa stabilesti care este nivelul de taiere suportat de radacini. In majoritatea cazurilor, se taie doar varfurile radacinilor pentru ca bonsaiul sa poata fi replantat in acelasi ghiveci sau in alt ghiveci de aceeasi dimensiune.

Odata ce te-ai hotarat sa-i tai din radacini, pentru a crea un echilibru, este bine sa stii ca trebuie sa indepartezi cateva frunze din coroana acestuia.

6. Daunatori

Ca orice planta si bonsai au “dusmani” caree le pot face rau. De cele mai multe ori acestia sunt paduchii lanosi sau paduchii testosi, musculitele negre si afidele.

Paduchele lanos, este mic alb si pufos. Asemanator unui ghem de lana in miniatura. Acestia pot fi indepartati manual sau prin tamponare cu alcool.

Musculitele negre si paduchii testosi, stau deobicei pe partea dorsala a frunzelor. Acesti paduchi sunt maronii si prezinta o carapace tare, asemanatoare cu cea a testoaselor.

Afidele sunt mici insecte verzi, care stau pe tulpina plantei sau pe coditele frunzelor. Afidele le poti trata cu insecticid precum Actara, Calypso sau Decis. Aceste insecticide mai pot fi folosite si pentru musculitele negre sau paduchii testosi.

Este important sa stii ca vara, daca tii bonsaiul afara, daunatorii vor fi mai putin afectati. Majoritatea nu suporta razele soarelui. De asemenea, pe perioada iernii cand tii planta in casa ai grija sa aerisesti camera regulat. Aerul uscat si cald favorizeaza aparitia daunatorilor.

Daca observi ca planta ta este gazda acestor daunatori nu te panica. Ei pot fi anihilati cu usurinta, iar sansele ca bonsaiul sa moara sunt minime. Mergi la o farmacie fito-sanitara si cumpara insecticid pentru daunatori. Vanzatoare de acolo iti va spune ce insecticid sa folosesti in functie de tipul bonsaiului tau si al daunatorilor pe care acesta ii are.

 

 

Cultura busuiocului in ghiveci. Iata cateva sfaturi pentru o planta frumoasa

                                                                                                            

 

 

           Ai putea creste o tufa de busuioc in ghiveci. Este decorativ, creste usor, este foarte simplu de ingrijit, il poti pune in orice camera vrei si vei avea si frunze proaspete de busuioc pentru tot felul de preparate. In plus se spune ca daca ai in casa busuioc in ghiveci, ai noroc si spor.

          O tufa de busuioc in ghiveci se adapteaza bine oricarui mediu, planta avand nevoie in mod special de caldura. Trebuie sa-i gasesti un loc bine luminat, macar cateva ore pe zi, dat fiind faptul ca planta are nevoie de lumina. Dar o tufa de busuioc in ghiveci rezista bine la orice fel de conditii daca este bine udata si daca are un pamant hranitor. Sa nu te mire daca o sa infloreasca. Florile sunt rezistente si pot impodobi frunzele de busuioc in ghiveci timp de cateva saptamani.
          Busuiocul trebuie udat frecvent, dar cu toate acestea apa nu trebuie sa balteasca si nici sa ramana in farfuria plantei. Ca sa stimulezi desimea plantei, frunzele trebuie taiate periodic. In primul an de viata trebuie taiati lastarii exteriori pentru a limita cresterea in inaltime si a indesi tufa. Frunzele se palesc foarte repede daca duc lipsa de apa, dar udate isi revin.
         Poti planta in acelasi ghiveci mai multe soiuri de busuioc. Combinatia este foarte placuta estetic, dar si un avantaj in plus pentru minunile din bucatarie.
         Pe langa plusurile evidente recunoscute, busuiocul mai prezinta proprietatea de a tine la distanta insectele daunatoare, tantarii si mirosurile neplacute. Plasat pe pervazul bucatariei sau pe balcon, ghiveciul raspandeste o aroma puternica ce poate inlocui cu succes uleiurile aromate din casa.
        Busuiocul in ghiveci imbina utilul cu placutul si cu foarte putin efort vei avea o planta foarte decorativa, cu o aroma ispititoare.